Reactualizat la:

Primii pacienti fara interferon

Primii pacienti fara interferon
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Miercuri vor fi evaluate dosarele din prima tranşă pentru tratamentul avansat tehnologic al hepatitei cronice de tip C.

Peste o sută de dosare vor fi evaluate de către comisia de experţi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea aplicării tratamentului fără interferon. Respectivele comisii se vor întruni de câte ori se vor aduna tranşe de câte 100 de dosare pe criterii de eligibilitate. Dosarele aprobate în urma evaluării de miercuri vor primi acces la tratament din data de 1 decembrie a.c. Potrivit CNAS, până la jumătatea lunii curente au fost distribuite peste 2.700 de vouchere pentru testări de laborator în centrele agreate pentru evaluarea şi monitorizarea pacienţilor în vederea acordării tratamentului fără interferon. Vor beneficia de tratament fără interferon pacienţii cu hepatită cronică virală C şi ciroză hepatică C, cu stadiul de fibroză F4. Specialiştii amintesc faptul că aproape 5.000 de pacienţi ar putea beneficia de tratamentul revoluţionar, marele avantaj al acestor medicamente, în afară de vindecarea în proporție de 98 — 100%, fiind acela că monitorizarea se face aproape fără costuri, iar decontarea va fi făcută doar în cazul unei ameliorări clare a stării de sănătate.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mi-e teama ca…
CARAȘ-SEVERIN - Ştim cum sunt oamenii, ştim cum va fi vremea, ştim cine e rău, cine e bun și cine greşeşte. [...] mai multe »
S-au saturat! Protest al soferilor exasperati de drumurile din Valea Almajului
BOZOVICI - Zeci de șoferi din Valea Almăjului au protestat la Bozovici, duminică la prânz, față de situația [...] mai multe »
Casa Muncitoreasca reinvie! Dar nu pentru spectacole, ci pentru Cadastru
REŞIŢA - Pe terenul pe care până în 2002 a funcţionat Casa Muncitorească, Oficiul de Cadastru și Publicitate [...] mai multe »
Doua sculpturi de la Caransebes au ajuns la castel
CARANSEBEȘ - Nu orice castel, ci este vorba despre Castelul Cantacuzino din Buşteni, care găzduieşte până în 24 [...] mai multe »
Caras-Severinul, in coada clasamentului ofertelor de munca
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, judeţul Caraş-Severin a intrat în a [...] mai multe »
Primul examen scris pentru absolventii de liceu
CARAŞ-SEVERIN - Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, încep luni, [...] mai multe »
Lugojean accidentat pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - S-a întâmplat sâmbătă, după festivitatea de premiere a competiției sportive „Muntele Mic Vertical [...] mai multe »
Contestatiile nu au schimbat procentul notelor peste cinci
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele finale la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar procentul absolvenţilor de gimnaziu [...] mai multe »
Tabugan nu vrea un ALDE de mana a doua
REŞIŢA - Deputatul cărăşean este noul preşedinte al ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs rămânând [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou