REŞIŢA – Dacă licitaţia pentru cele 13 garnituri a fost amânată cu două luni, livrarea lor nu se va mai face în cinci luni de la data începerii lucrărilor în oraş, ci în 22 de luni…
Vorbind despre achiziţia tramvaielor pentru Reşiţa, „printr-un program realizat împreună cu Ministerul Dezvoltării, alături de alte oraşe“, şeful administrativului reşiţean s-a referit deja despre primele întârzieri în punerea efectivă pe roate a lucrurilor. Dacă ofertele erau aşteptate iniţial până în 20 februarie, „licitaţia este deschisă, s-a amânat până în 22 aprilie, a precizat primarul Ioan Popa într-o conferinţă de presă. Dacă vă uitaţi pe SEAP o să vedeţi că licitaţia s-a prelungit şi vă spun şi de ce. Au fost 22 de clarificări solicitate de diverşi furnizori de tramvaie, şi cea mai importantă dintre ele era legată de faptul că data sau timpul de execuţie al tramvaielor a fost trecută în prima fază cinci luni. Nimeni nu-şi asumă să facă 13 tramvaie în cinci luni! Şi atunci au venit mai multe solicitări de a se prelungi termenul, autoritatea de contractare – în speţă Ministerul Dezvoltării – a aprobat 22 de luni. Şi pentru că au fost foarte multe alte clarificări, au prelungit termenul de depunere a ofertelor până în 22 aprilie“.
Şi chiar dacă încă n-a putut preciza un număr de ofertanţi pentru tramvaie, şeful administrativului reşiţean spune că anticipează un mare interes din partea producătorilor: „Ceea ce pot să vă spun din ce am văzut în material: e foarte mare interes pe ele. Anterior licitaţiei, noi am avut discuţii cu diverşi furnizori care au venit şi ne-au întrebat despre proiect, mă refer la Skoda, la Pesa, inclusiv la Astra Vagoane, la francezii de la Alstom şi la Siemens. Au fost cinci companii care s-au perindat de-a lungul timpului la Reşiţa. Eu sper să luăm un tramvai de calitate, suma este extrem de generoasă. M-aş bucura şi eu, trebuie să recunosc, din spirit patriotic, să luăm un tramvai de la Astra Vagoane, dar aici lucrurile sunt deschise, poate să vină de oriunde. Şi vă mai spun ceva, dacă e permis, cred că Astra Vagoane are foarte multe comenzi dacă luăm în considerare Aradul, Oradea, Clujul, Galaţiul – şi vorbim de câteva sute de tramvaie, să dea Dumnezeu să le poată face pe toate, nu ştiu dacă vor putea face atâtea“.
Chiar dacă din patriotism ar dori tramvaie marca Arad, primarul Ioan Popa spune că se mulţumeşte cu ce va primi, indiferent de producător, atâta vreme cât sunt garnituri de calitate: „Până la urmă, eu sincer vă spun, ce ne dă Dumnezeu, aia e bine dat. Sper doar să fie o firmă serioasă, care să poată să facă. Caietul de sarcini a fost făcut împreună cu noi şi este foarte bine pus la punct, în cele mai mari detalii“.