Reactualizat la:

Primavara muzicala la Caransebes

Primavara muzicala la Caransebes
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Melomanii din municipiul de pe Timiș și Sebeș au pătruns în atmosfera primăverii pe acordurile Filarmonicii „Banatul” din Timișoara.

Rectifica

A fost o manifestare de suflet, primul dar muzical din acest an pe care municipalitatea din Caransebeș l-a pregătit celor ce iubesc muzica clasică. Prestația artiștilor timișoreni, cu Gheorghe Costin la pupitru, a fost și ea de excepție, piesele lui Bizet, von Suppe, Strauss sau Bretan sensibilizând sufletele publicului care a umplut sala Casei de Cultură „George Suru”. „Deja s-a creat o legătură între muzicieni și publicul din Caransebeș, centrul cultural al județului, colegii mei vin cu plăcere aici, într-o sală care este tot timpul arhiplină și unde accesul la cultură este pentru toată lumea”, a precizat directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Coriolan Gârboni.

Nu doar sosirea primăverii a fost marcată prin concertul muzicienilor Filarmonicii timișorene, ci și cei zece ani de când Preasfințitul Lucian a fost întronizat în scaunul episcopal al Caransebeșului. „Am asistat la un eveniment frumos, cultural și spiritual, am simțit cu toții ceea ce transmite muzica, Filarmonica <<Banatul>> știe să aprindă acea scânteie care luminează sufletul. A fost și un moment aniversar, cei zece ani de când episcopul Lucian păstorește Episcopia Caransebeșului, un deceniu de transformări în bine, în care municipiul și întreaga eparhie au cunoscut împlinirea la cele mai înalte cote”, a precizat și primarul Marcel Vela.

„Sunt dator să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră și a rânduit ca să vin acum zece ani în Episcopia istorică a cetății Caransebeșului, ca să lucrăm împreună pentru mai binele credincioșilor ortodocși din Banatul de Munte, acest spațiu binecuvântat. Îi mulțumesc și domnului primar Ion Marcel Vela, un prieten adevărat, pentru acest cadou de suflet pe care mi l-a oferit în ajun de primăvară”, a spus, cu emoție în glas, episcopul Caransebeșului.

Și pentru că primăvara se apropie cu pași repezi, directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, nu a lăsat muzicienele din cadrul filarmonicii și doamnele și domnișoarele care au asistat la concert să plece acasă fără un mic simbol, dăruindu-le câte o lalea, în semn de prețuire și amintire a unei seri frumoase.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Investitii de aproape un milion de lei, la Ciclova Romana
CICLOVA ROMÂNĂ - Viceprimarul comunei, Cătălin Golu, a semnat, luni, 21 mai, la Ministerul Dezvoltării, alte două [...] mai multe »
Resita lucreaza la semafoare si la promenada
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană avertizează conducătorii auto şi pietonii să fie ceva mai atenţi în zonele [...] mai multe »
La Inspectoratul Scolar este o echipa de profesionisti!
REŞIŢA - Spunea consilierul judeţean Nicolae Grindeanu, cu prilejul întregirii echipei manageriale a instituţiei. mai multe »
Hidroconstructia repara, Primaria finiseaza
CARANSEBEŞ - Refacerea străzilor din Caransebeș, după introducerea noilor rețele de apă și canalizare, s-a aflat [...] mai multe »
Ministerul Apararii nu a renuntat la Pavilionul 6 din Herculane
BĂILE HERCULANE - Unul din cele mai importante obiective din centrul stațiunii de pe Cerna ar putea fi renovat [...] mai multe »
Si totusi exista sperante pentru Aeroportul Caransebes
CARANSEBEŞ - După o vreme în care cărăşenii au şi uitat că au aeroport, un investitor vrea să dea aripi acestui [...] mai multe »
Ne-am batut joc de tineri…
REŞIŢA - „...Le-am pus la dispoziţie o şcarpă mizerabilă în care să-şi facă locuinţe“, spunea Ioan Popa, [...] mai multe »
Pe primarul de Forotic il dam cu tot dragul la PSD
CARAŞ-SEVERIN - Asta spunea şeful PNL, Marcel Vela, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa. mai multe »
Daca nici in noi nu mai credem…
REȘIȚA - Căutaţi orice vreţi printre cei din jurul vostru, dar nu sperați la încredere. Ar fi o pierdere de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou