Reactualizat la:

Primarul Resitei, in razboi cu barele de covoare

Primarul Resitei, in razboi cu barele de covoare
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Revoltat pe cei care-şi întind izmenele şi-şi bat covoarele pe sârme sau bare întinse pe terenul public, în spatele blocurilor, edilul a impus demontarea acestora.

 (4 comentarii)

Rectifica

Problema rufelor atârnate la balcoane sau printre blocuri, dar şi cea a barelor de bătut covoare a fost adusă în actualitate în cadrul unei recente şedinţe a consiliului municipal. Pe scurt, pe ordinea de zi a fost introdusă, în ultimul moment, un proiect vizând respingerea plângerii prealabile formulate pentru o bară dintre blocuri, care constituie, de fapt, un prim pas în eventualitatea unui proces. Fiind introdus la urgenţe, unii consilieri n-au înţeles raţionamentul, pentru că nici proiectul de hotărâre, nici expunerea de motive, nici raportul de specialitate nu făceau precizări clare despre ce s-ar fi plâns oamenii. Documentele făceau vorbire vag despre măsurile de buna gospodărire a oraşului, despre liniştea şi ordinea publică şi despre programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Nici vorbă de aşa ceva, după cum ne-a lămurit chiar primarul Ioan Popa: „Vă spun eu, este o chestiune foarte simplă! Noi am procedat după ce am somat asociaţiile de locatari sau alte entităţi care în jurul locuinţelor, pe domeniul public, şi-au pus bare – acele frumoase bare pentru bătut covoare – să le îndepărteze, în caz contrar procedăm la demontarea lor. Şi există o asociaţie de locatari care ne-a contestat acest drept şi a făcut o plângere prealabilă la care le-am răspuns. De fapt, am în faţa mea chiar o hotărâre a consiliului local din 2014 şi o alta din 2016, dată de antecesorii noştri, în care, printre altele, în buna gospodărire a oraşului, la punctul nr. 18, scrie clar să nu amplaseze pe faţadele blocurilor sau în jur sârme pentru uscarea rufelor şi alte obiecte care strică estetica clădirii“.

Din nefericire, însă, mulţi reşiţeni s-au obişnuit cu lucrurile existente de multă vreme şi acceptă cu greu noile reguli. „La fel ca şi cu garajele, întâmpinăm rezistenţă din partea multor cetăţeni, spune edilul. Îmi asum acest lucru! Cred că trebuie să ne racordăm şi noi la civilizaţie, şi am spus de câte ori am ocazia. Am doi copii, am foarte multe rufe pe care le spăl acasă, ne-am cumpărat un întinzător de ăsta de rufe şi le punem ori în balcon – dacă vremea e bună –, ori într-una din încăperi, nu e nicio problemă. Dacă noi, aici de faţă, sunt convins că nu ne punem izmenele la uscat sau că nu ne batem covoarele afară, cred că şi reşiţenii pot să facă acest lucru, să-şi găsească modalităţi mai civilizate. Noi am răspuns la această plângere prealabilă. Ceea ce motivau dânşii, că nu au fost anunţaţi fiecare în parte, nu stă în picioare, pentru că hotărârea consiliului local nu este de acum, ci din 2014, cu o revenire în 2016!“. Iar potrivit documentelor ataşate la proiect, publicitate s-ar fi făcut inclusiv la avizierul Primăriei.

Pe scurt, potrivit şefului administrativului reşiţean, pentru eliberarea spaţiilor dintre blocuri, mai ales pentru crearea de noi locuri de parcare, în spatele blocurilor nu vom mai avea nimic altceva, pornind de la garaje, până la barele pentru bătut covoarele sau sârmele pentru uscat rufele în public.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea lui Andrei poate fi si povestea ta
REŞIŢA - Plină de neprevăzut, această perioadă, premergătoare Crăciunului, ne pune la încercare dar, mai ales, [...] mai multe »
30 de case vor fi reabilitate in cateva zile! Proiect unic in Banat!
RUDĂRIA - „Așa cum, odată de mult, în Banat se „molăreau” (zugrăveau) toate casele o dată pe an, noi vom [...] mai multe »
Noi am impodobit bradul!
REȚIȚA - Atmosfera Sărbătorilor de iarnă se simte deja peste tot şi aduce bucurie oricui. În aşteptarea lor, [...] mai multe »
Mocioalca, secretar general al PRO Romania
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean nu a părăsit degeaba barca PSD şi asta pentru că Biroul Permanent Naţional [...] mai multe »
Octavian Dena, prima intalnire cu medicii de la Spitalul Municipal Caransebes
CARANSEBEȘ - Noul manager a fost prezentat oficial joi dimineața, la raportul de gardă, și spune că deviza după [...] mai multe »
Nu se poate sa am asa ceva in mijlocul Govandariului!
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Nelu Popa, susţine că paraginile din administrarea CFR sunt o ruşine pentru peisajul [...] mai multe »
Bucuria nuntii de aur
REȘIȚA - Peste 36 dintre cele mai longevive cupluri de reşiţeni au fost prezente, miercuri, sub cupola Casei de [...] mai multe »
A venit iarna, s-au inchis si drumurile
CARAŞ-SEVERIN - Cinci tronsoane de drum din judeţul Caraş-Severin vor fi închise în următoarele luni, până pe [...] mai multe »
Armenisul va avea drumuri reabilitate! Si sanatatea oamenilor este in atentia primarului!
ARMENIŞ - Anul viitor se anunţă unul foarte bogat în proiecte pentru administraţia locală din comuna Armeniş, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou