Reactualizat la:

Primarul Popa, cu ochii pe constructori

Primarul Popa, cu ochii pe constructori
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Ioan Popa spunea că va alege cu grijă constructorii şi că va urmări îndeaproape implementarea proiectului de reabilitare termică a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ din Reşiţa.

Rectifica

Vizavi de felul în care se va implementa iniţiativa de aproximativ două milioane de euro, şeful administrativului reşiţean a ţinut să sublinieze că va fi foarte atent. Asta pentru a se evita problemele apărute cu prilejul implementării altor proiecte de anvergură, la Reşiţa, cu bani europeni, sub ochii şi oblăduirea municipalităţii.

„Vorbim de exemplu şi de centrale termice noi, care vin cu alt randament, preciza primarul Ioan Popa. Acolo erau nişte centrale… îmi amintesc că acum 20 de ani am donat o centrală termică de la Monte Banato, care era prea mică pentru noi, şi mă gândeam unde am ajuns de acolo. Luăm centrale termice noi, panouri fotovoltaice – şi înseamnă că vom injecta curent în sistem –, practic aici vom produce o economie foarte bună de curent. Proiectarea pe studiul de fezabilitate a fost de câţiva stâlpi care au panouri care se şi mişcă puţin după soare, ca să fie eficiente. Sunt foarte multe limitări, foarte multe detalii, a trebuit spre exemplu să fim foarte atenţi să nu producem mai mult curent decât utilizăm noi, pentru că nu poţi fi un generator de venit. Şi ăsta este un risc, pentru că poţi să cazi în cealaltă capcană şi să nu mai fi eligibil din acest punct de vedere. Ceea ce ne-a pus într-o situaţie de a fi ca pe aţă, aşa, să fii şi bun, să fii eficient, să faci economie, dar nici să nu produci profit, că nu ai voie. După aceea, bineînţeles, avem un sistem de climatizare convectivă, facem şi căldură, şi aer condiţionat în timpul în care e cald. E un proiect destul de bine gândit şi laborios. Singura mea preocupare – mi-a atras atenţia şi colegul meu Sorin Maxim de la Timişoara – este urmărirea implementării acestui proiect. Pentru că ştim că în România există o penurie de resurse umane acum pe partea de constructori şi va trebui să ni-i selectăm cu mare grijă şi să ne facem un time table, să ne urmărim graficul de lucrări cu fiecare dintre ei, astfel încât să nu avem surprize cum s-au mai întâmplat în alte situaţii, chiar şi în Primăria Reşiţa, în perioada anterioară“.

Cu titlu de exemplu, chiar şi Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, amintea, cu prilejul vizitei la Reşiţa: „Avem cele trei blocuri care s-au făcut numai pe jumătate“…



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
15 turisti rataciti pe Tarcu! Salvamontistii, misiune cu succes!
MUNȚII ȚARCU - Acțiune dificilă a salvamontiștilor de pe Muntele Mic sâmbătă seara: nu mai puțin de 15 persoane [...] mai multe »
Vremea recoltei in serele Resitei
REŞIŢA - După decizia administraţiei locale de a schimba ce se produce în sere, justificată de raţiuni tehnice [...] mai multe »
Anul acesta, mierea e mai multa si mai ieftina
REŞIŢA - Iar cei mai câştigaţi, spune preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules“, sunt apicultorii care [...] mai multe »
Cetatea Sf. Ladislau are constructor
CORONINI - După încercări repetate în găsirea unei firme interesate de restaurarea ruinelor, conducerea Primăriei [...] mai multe »
500 de romani si sarbi au plantat 34 de copaci la Oravita
ORAVIŢA - Români și sârbi, parteneri de proiecte, locuitori ai orașului Oravița, reprezentanți ai corpului [...] mai multe »
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou