Reactualizat la:

Primarul din Ramna a batut palma pentru DC 86

Primarul din Ramna a batut palma pentru DC 86
Scris de Roxana Bălan Nafiru - RAMNA – În urmă cu câteva zile, primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea, a semnat contractul de finanţare, cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru reabilitarea şi modernizarea drumului comunal Ramna – Berzovia.

Anunţul a fost făcut de Magdalena Ciurea după participarea în cadrul adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România, eveniment care a avut loc la Bucureşti, la începutul săptămânii, la care a participat şi prim-ministrul Viorica Dăncilă. În perioada următoare, primarul din Ramna va semna şi contractul de finanţare pentru renovarea şcolii gimnaziale din centrul de comună. Chiar dacă în trecut aici s-au mai făcut reparaţii, unitatea mai are nevoie de multe îmbunătăţiri. Potrivit Magdalenei Ciurea, cu banii primiţi de la Ministerul Dezvoltării se va schimba acoperişul la şcoală şi la magazia cu lemne, se vor face zugrăveli interior şi exterior şi se va raşcheta podeaua din sălile de clasă. Banii vor ajunge şi pentru izolaţia exterioară a unităţii de învăţământ, dar şi pentru construirea unei magazii mai mici, în prelungirea celei existente.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Popa întinde mâna „victimelor“ lui Orlando
REŞIŢA - Primarul Reşiţei – care estima un „efect pervers“ al bunăvoinţei Guvernului de a da cu o mână şi [...] mai multe »
Amendă că şi-au furat lemnele de pe terenurile lor?…
DEZEŞTI - Se poate, sigur că da, fiindcă trăim în ţara tuturor posibilităţilor, cum comenta cineva la un articol [...] mai multe »
Incendiile de vegetaţie, mai dese decât… ghioceii
CARAŞ-SEVERIN - Caraş-Severinul a numărat deja 35 de incendii de vegetaţie, dintre care 12 înregistrate doar [...] mai multe »
20 de ani grei, dar plini de satisfacţie
REŞIŢA - Astfel descrie Nadia Potoceanu cele două decenii de activitate ale fundaţiei Activity pentru resurse umane [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou