Reactualizat la:

Primarul care face minuni…

Primarul care face minuni…
REŞIŢA – Cu multe realizări, promisiuni îndeplinite, faptele bune pentru reşiţeni curg unele după altele.

 (33 comentarii)

Rectifica

După 20 de ani, Reşiţa are ce merită. Un primar impecabil, un ales căruia nu are nimeni ce să-i reproşeze… la fel cum nimeni n-are voie să pună la îndoială acest lucru! Iar municipiul de pe Bârzava este, de departe, Viena Regiunii Vest.

Problema blocurilor din Mociur a fost reluată marţi în cadrul unei conferinţe de presă, în care primarul Mihai Stepanescu a readus în actualitate şi situaţia întârzierilor la plata ajutoarelor sociale, a celor pentru încălzirea locuinţei şi a indemnizaţiilor persoanelor cu handicap.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, este pentru a treia oară când municipalitatea a plătit, din încasările din taxe şi impozite, prestaţii sociale, ieri fiind achitate diferenţele aferente lunii noiembrie, făcându-se demersuri pentru ca banii pentru decembrie să fie plătiţi în ianuarie.

În privinţa celor două blocuri din Mociur, preluate de către Direcţia Judeţeană de Finanţe de la Crosi în contul unor datorii la stat, acestea urmează să fie preluate de către primărie, care a achitat deja pe ele două miliarde de lei vechi din cinci.

De fapt, municipalitatea nu a încheiat nici un act în legătură cu suma pe care o va plăti pentru cele două imobile, bătând doar mâna cu reprezentanţii celor de la Finanţe şi cu cei ai fostului proprietar, pe o sumă care să nu fie mai mare de 7 miliarde de lei vechi. Dar, din cauza crizei, municipalitatea aşteaptă o scădere a preţului la 5 miliarde, deşi există deja două evaluări – solicitate de ceilalţi, pe care le consideră a fi umflate, care au stabilit două preţuri diferite: de 10, respectiv 40 de miliarde.

Care este însă valoarea impozabilă, umflată sau nu, a celor două imobile? La acestă întrebare, după cinci conversaţii telefonice, Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al primăriei, n-a putut să ne spună decât că la Serviciul de Impozite şi Taxe nu se lucrează. Deşi potrivit unui comunicat postat pe site-ul primăriei, respectivul serviciu funcţiona, ieri, de la ora 8.00 la ora 16.00.

Reprezentanţii autorităţii locale promit, însă, modernizarea celor două blocuri, după ce acestea vor fi preluate de către primărie. Iar dintre actualii locatari, unii vor fi păstraţi, dacă au dreptul să locuiască acolo, restul urmând să fie trimişi în localităţile de unde provin, pe banii noştri.

Ciprian Florea
jurnaldecaras@informmedia.ro



Comentarii 33

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou