Reactualizat la:

Primarii caraseni lucreaza impreuna

Primarii caraseni lucreaza impreuna
REŞIŢA – 13 administraţii locale şi-au dat mâna pentru atragerea fondurilor europene, pornind de la nevoile fiecăruia. Înfiinţat în decembrie 2011, Grupul de Acţiune Locală (GAL) Asociaţia Poarta Almăjului, constituit din reprezentanţi ai sectorului public şi privat, are în teritoriu următoarele comune: Iablaniţa, Mehadia, Cornea, Lăpuşnicel, Bozovici, Cornereva, Mehadica, Domaşnea, Luncaviţa, Topleţ, Prigor, oraşul-staţiune Băile Herculane, şi comuna Padeş, cu satele aparţinătoare, din judeţul Gorj.

Rectifica

Potrivit declaraţiilor preşedintelui GAL Poarta Almăjului, Victor Terteleacă, menirea acestei asociaţii este aceea de a contribui la dezvoltarea zonei, pornind de la nevoile şi problemele celor 13 comunităţi locale. Cu alte cuvinte, primarii îşi dau mâna pentru a conlucra împreună, în vederea atragerii fondurilor europene.

Totodată, GAL Poarta Almăjului funcţionează ca o mică autoritate de management, deoarece are rolul de a selecta proiecte cu fonduri nerambursabile prin Axa 4 LEADER. „Practic, în viitor, noi vom lua locul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, rolul acesteia urmând să fie doar cel de a efectua plăţi. Dacă în România Grupurile Locale de Acţiune sunt la început, astfel de entităţi funcţionează foarte bine în ţări precum Franţa sau Spania, de ani de zile. Şi dacă pentru 2013 suma necesară finanţării proiectelor este limitată la 2,5 milioane de euro, din 2015 sumele care ni se vor aloca vor fi echivalente cu cele din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru care vor putea depune proiecte atât instituţiile publice, cât şi persoanele fizice şi cele juridice“, a declarat Victor Terteleacă.

De asemenea, reprezentanţii GAL-urilor au datoria de a sta de vorbă cu agricultorii, fermierii, firmele şi organizaţiile non-guvernamentale, pentru a le explica acestora cum se pot implica în procesul de dezvoltare al regiunii acoperite, încurajându-i pe cei cu idei de proiecte să solicite fonduri nerambursabile şi, totodată, arătându-le care sunt procedurile ce trebuie respectate şi oportunităţile existente.

Un prim pas în acest sens a fost făcut deja, căci, până ieri, la sediul GAL Poarta Almăjului din satul Petnic (comuna Iablaniţa) au fost depuse zece proiecte pe Măsura 322, respectiv 3.2.A – „Consolidarea şi renovarea instituţiilor sociale de bază aflate în stare de degradare“ şi 3.2.C – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi creşterea de noi oportunităţi de recreere“. Astfel, prin accesarea celor două submăsuri, cele 13 primării aflate pe teritoriul GAL, în funcţie de nevoile fiecăruia, primesc bani fie pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ, a bisericilor şi căminelor culturale, fie pentru amenajarea spaţiilor verzi şi de recreere. Până la sfârşitul anului 2015, Victor Terteleacă este convins că peste 70 de proiecte vor fi realizate pe teritoriul acoperit de GAL Poarta Almăjului.

Roxana Bălan Nafiru

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Si visul de pe Muntele Mic incepe sa se contureze
MUNTELE MIC - Nocturnă şi un telescaun modern. Investiţie, ambiţie şi aşteptări. O nouă experienţă, spune [...] mai multe »
Un resitean s-a urcat pe funicular sa-si planga necazul
REŞIŢA - La această oră, trecătorii care se îndreaptă spre Centrul municipiului se opresc să se uite la un [...] mai multe »
Familia Gradinii Zoologice din Resita s-a marit
REŞIŢA - În penultima lună din an, Grădina Zoologică „Ioan Crişan“ din Reşiţa anunţă mărirea „familiei [...] mai multe »
Tricolorul, predat tinerilor liberali din Caransebes
CARANSEBEȘ - Un drapel naţional, în lungime de 30 metri şi lat de 10 metri, a fost desfăşurat astăzi în centrul [...] mai multe »
2019 baga in priza taximetrele Resitei
REŞIŢA - Anul acesta, taximetriştii i-au cerut păsuire primarului Ioan Popa, însă i-au promis că la anul vor [...] mai multe »
Resita aloca 5% din PIB pentru invatamant
REŞIŢA - După cum afirmă edilul Ioan Popa, în România sunt alocaţi anual pentru educaţie în jur de 3% din PIB, [...] mai multe »
Mocioalca, greu de schimbat!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD, Liviu Dragnea, consideră că, deocamdată, PSD Caraş-Severin încă are nevoie de Ion [...] mai multe »
Minunea cinetica a Resitei, gratioasa ca-n prima zi
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană ne asigură că, după aproximativ o lună de lucrări, creaţia maestrului [...] mai multe »
Liceenii continua sa aiba succes! La angajare…
CARAŞ-SVERIN - În primele nouă luni ale anului, 3.255 de cărăşeni şi-au găsit de lucru cu sprijinul Agenţiei de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou