REŞIŢA – Şi totul gratuit. În schimb, municipalitatea reşiţeană le cere cetăţenilor să pună mâna pe lopeţi şi umărul la deszăpezit trotuare.
„Vă pot spune că am avut un comandament de urgenţă aici la Primărie, la care am adus Gospodăria locală, Întreţinerea drumurilor, Poliţia Locală şi aşa mai departe, spune primarul Ioan Popa. Am pornit de la faptul că încă mai identificăm persoane fără adăpost prin oraş, prin gări şi nu numai, şi la temperaturile astea trebuie să avem grijă de ei noaptea. Am luat o dată în calcul să-i ducem la noi la Situaţii de Urgenţă şi acolo am pus un număr de zece paturi“. Un număr de şase oameni ai străzii au dormit, peste noapte, la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. „Le-am dus mâncare rece, mâncare caldă, a completat edilul. În acelaşi timp am vrut să verificăm şi starea drumurilor, şi să vedem dacă mai sunt alte probleme în oraş. Bineînţeles, am discutat cu dl. Drăghici de la Termoserv despre şcoli, grădiniţe, licee. Peste tot funcţionează căldura, apa caldă. În situaţia blocurilor, ştim că sunt câteva scări de bloc cu probleme. Normal nu ţin de noi, este o proprietate privată, însă noi ne-am manifestat disponibilitatea ca atunci când oamenii întâmpină probleme de acest gen, să le îngheţe conductele, să ne apeleze pentru că trimitem personalul nostru de la Termoserv acolo şi le vom rezolva. E simplu, oamenii îşi pot şi cumpăra. Sunt ca nişte uscătoare de păr, dar industriale, şi încălzesc ţevile fără probleme şi se pot dezgheţa. Probleme mari ştiu că au fost la câteva blocuri mai vechi, prin Moroasa, unde apa trece prin pod, iar podul nu a fost izolat termic, dar deocamdată nu am identificat probleme serioase care să nu poată fi rezolvate“.
Societatea Termoserv, care funcţionează în subordinea municipalităţii, prestează în general servicii contra cost. Ioan Popa a ţinut, însă, să precizeze că ajutorul pe care Primăria îl va oferi acum reşiţenilor nu va fi taxat: „Având în vedere că încă suntem în perioada de după sărbători, facem acte de altruism, ca să zic aşa. Oamenii trebuie ajutaţi, pentru că sunt convins că şi cetăţenii, la rândul lor, îşi vor lua zăpada din faţa caselor, din faţa blocurilor, şi-şi vor îndeplini îndatoririle cetăţeneşti“. La Reşiţa, în mare, se foloseşte clorură de calciu, însă nu pe toate cele 320 de străzi ale municipiului, ci pe arterele de circulaţie şi pe anumite zone de risc, pentru prevenirea formării poleiului.
Băieţi, puneţi mâna pe lopeţi
Şeful administrativului reşiţean a ţinut să facă un apel: „Dorim să transmitem persoanelor juridice şi fizice din oraş rugămintea noastră, a Primăriei, şi a mea personală, să iasă şi să-şi cureţe spaţiile din faţa firmelor, din faţa caselor, trotuarul din faţa caselor, să pună mâna să ne ajute pentru că eu cred că e un gest de normalitate. În toată lumea civilizată, fiecare contribuie la igienizarea şi deszăpezirea proprietăţii şi zona din faţa acesteia. Nu putem, cu o sută de oameni, să deszăpezim un oraş întreg. Trebuie să participăm fiecare la acest proces. Cu alte cuvinte, după sintagma: Băieţi, puneţi mâna pe lopeţi!“.
În ultimul comandament de urgenţă, autorităţile reşiţene au dat un ultimatum cetăţenilor şi firmelor pentru a pune mâna la deszăpezire, termenul expirând în după-amiaza de miercuri, 11 ianuarie, la ora 17.00. Întrebat dacă se va trece la controale şi la amenzi, Ioan Popa a răspuns: „Nu! Eu vă spun că am trecut de dimineaţă prin tot oraşul, prin Govândari, de la Intim până la Victoria, pe mâna dreaptă, efectiv la fiecare magazin era cineva afară şi deszăpezea la ora 8, 8 şi un sfert. Lucru care îmi spune multe, că dacă se face apel, oamenii intervin, e normal. Cred că suntem toţi conştienţi de faptul că trebuie să punem umărul!“.
Edilul a vorbit şi despre faptul că stocurile de material antiderapant la Reşiţa au ajuns la fundul sacului, dar a explicat că s-au făcut deja comenzi pentru altele, adăugând că „Încă n-a venit iarna! Să vedeţi ce o să urmeze!“.