Reactualizat la:

Primaria Timisoara ar putea cumpara campusul Colegiului Banatean. Tranzactia este estimata la peste un milion de euro

Primaria Timisoara ar putea cumpara campusul Colegiului Banatean. Tranzactia este estimata la peste un milion de euro © Foto: arhiva
Scris de Bogdan Marta - Elevii Colegiului Bănățean ar putea primi o veste bună la deschiderea anului școlar. Primarul Nicolae Robu susține că imobilul în care prestigiosul liceu își desfășoară activitatea ar putea fi, în sfârșit, cumpărat de Primăria Timișoara de la Ordinul Călugărițelor de Notre Dame.

Rectifica

Vă reamintim că întreg campusul în care își desfășoară activitatea Colegiul Bănățean, unul dintre cele mai vechi licee din Timișoara, a fost câștigat în instanță de proprietarul de drept al imobilelor, Ordinul Călugărițelor de Notre Dame, iar, din 2012, Primăria Timișoara plătește o chirie care, inițial, era de 21.000 de euro pe lună, iar acum de 15.000 de euro pe lună pentru dreptul de a folosi imobilele respective.

Negocieri între municipalitatea timișoreană și Ordinul Călugărițelor de Notre Dame au mai avut loc de-a lungul timpului, însă fără vreun rezultat concret. Acum, însă, la început de an școlar, primarul Nicolae Robu susține că Primăria Timișoara ar fi ajuns, în sfârșit, la un acord.

„Nu putem vorbi despre preț, până când nu se încheie procesul-verbal de vânzare-cumpărare. Până luni, 5 septembrie, nu va fi finalizat procesul, dar până luni, în 12 septembrie, încă sunt șanse. Nu pot să spun că 100% vom avea tranzacția realizată, dar pot spune că sunt șanse ca, în 12 septembrie, la deschiderea anului școlar, să le pot comunica elevilor că liceul, de fapt întreg campusul, a fost achiziționat”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Contractul de închiriere între Ordinul Călugărițelor de Notre Dame și Primăria Timișoara expiră la 1 noiembrie 2016.
În bugetul primăriei pe anul acesta au fost puși deoparte 4,8 milioane de lei pentru cumpărarea clădirii în care funcționează Colegiul Național Bănățean și a clădirii spălătoriei.

Articole pe aceeași temă:

Negocierile pentru cumpararea cladirilor Colegiului National Banatean de catre primarie – spre final

Se reiau discutiile pentru cumpararea cladirii Colegiului National Banatean



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Fațadă nouă de 1,2 milioane de euro pentru Rectoratul Politehnicii Timișoara
Faţada uneia dintre cele mai frumoase clădiri din zona zero a Timişoarei va intra în reabilitare. Vorbim despre [...] mai multe »
Tot mai mulți șoferi blochează curțile, garajele sau parcările din Timișoara. Poliția Locală: 46 amenzi în 2019
46 de amenzi au rupt polițiștii locali în luna ianuarie, pentru șoferii care au parcat ilegal și au blocat accesul [...] mai multe »
Brandul World Class va deschide în ansamblul mixt Openville Timișoara cel mai mare club de sănătate și fitness din România
ADVERTORIAL. Ansamblul mixt Openville Timișoara va găzdui cel mai mare club de sănătate și fitness din țară. [...] mai multe »
Intervenție a pompierilor după ce o mașină a fost cuprinsă de flăcări pe centura Timișoarei
Intervenție a pompierilor timișeni, miercuri, pe centura Timișoarei. Salvatorii au fost trimiși în zonă după ce [...] mai multe »
Organizatorul Diskoteka Festival, amendat pentru afișele lipite ilegal prin Timișoara
Amenzi de 7.000 de lei pentru organizatorul festivalului Diskoteka, programat în perioada 31 mai – 2 iunie, la [...] mai multe »
Încep lucrările de restaurare la Domul Catolic din Piața Unirii. Catedrala se închide pe perioada lucrărilor
La Timișoara se dă startul lucrărilor pentru reabilitarea Domului Catolic din Piața Unirii. Se vor face lucrări de [...] mai multe »
Șantierele autostrăzii Lugoj-Deva – pași mici spre victoria finală. Lucrările au avansat cu o sutime în ultimele două luni
Muncitorii nu au mai dat pe șantiere de o lună, progresul înregistrat în decembrie fiind de doar 1 la sută. mai multe »
Vânzători de mașini second-hand prinși în tip ce circulau cu autovehicule neînmatriculate, în Timiș
Probleme cu legea pentru doi bărbați de 35 și 25 de ani, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost [...] mai multe »
Primarul Robu a găsit probleme în proiectul Centurii Sud. Vrea pasaj subteran sau suprateran la Drumul Boilor
Primarul Timișoarei a luat la puricat proiectul centurii de sud a orașului. A vrut să vadă cum sunt gândite [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou