Reactualizat la:

Primăria Reşiţa dă liber la cumpărarea ANL-urilor

Primăria Reşiţa dă liber la cumpărarea ANL-urilor
Scris de A.M. - REŞIŢA – Aleşii reşiţenilor au votat regulamentul cadru de vânzare a locuinţelor de tip ANL. Măsura le va permite reşiţenilor care locuiesc în imobilele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe să le cumpere.

„Scoatem blocurile ANL la vânzare, ne-a lămurit Ioan Popa, primarul municipiului Reşiţa. N-o facem pentru că aşa vrem noi, ci pentru că ni s-a solicitat de către cei care sunt în blocurile ANL, care vor să-şi cumpere apartamentele. S-a făcut un regulament de vânzare, sunt preţurile calculate, cine doreşte poate să le cumpere. Noi de fapt de aici nu beneficiem de niciun leu – sau avem un 1% comision – pentru că ele au fost făcute cu bani de la Guvern. Banii din vânzare se vor duce direct către Guvernul României. Dar încercăm să diminuăm, pentru că noi le ducem operaţional, noi încasăm chiriile lunare, noi avem un contact direct cu oamenii, şi am preferat să simplificăm lucrurile aici“.

Potrivit şefului administrativului reşiţean, preţurile au fost deja stabilite, iar acestea diferă „în funcţie de numărul de camere pe apartament. Se duc undeva de la 19.000 de euro o cameră, la vreo 28.000 de euro două camere, şi la vreo 35.000 de euro trei camere. Ceva de genul ăsta“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu poţi salva un om de el însuşi!
REȘIȚA - De câte ori nu auziţi în ultima vreme expresia asta ambalată în lehamite, mai ceva ca ciocolata în [...] mai multe »
Alertă meteo de ploi pentru Caraș-Severin și alte județe din vest
CARAȘ-SEVERIN - Codul galben este valabil de duminică, de la ora 16, până luni dimineața la ora 6, asta dacă [...] mai multe »
Craterele s-au lărgit din nou
CARAȘ-SEVERIN - Anul trecut, peisajul selenar al drumului Bocşa-Dognecea determina autorităţile judeţene să tragă [...] mai multe »
Două case din Anina, în flăcări
ANINA - Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, pompierii orăvițeni interveneau, cu două echipaje, pentru stingerea [...] mai multe »
Patrula de reciclare a Colegiului Tehnic a colectat 200 kg DEEE
REŞIŢA - Deşi îi arătăm mereu cu degetul, fie pe stradă, fie în diverse conjuncturi care ne pun faţă în [...] mai multe »
„Aladdin“ – un spectacol pentru copii fără suzetă!
REŞIŢA -  Anunţat ca un spectacol dinamic, plin de magie şi culoare, „Alladin“ a fost recomandat fără limită [...] mai multe »
Poate nu suntem mai nebuni, ci doar mai… dezinhibaţi
CARAŞ-SEVERIN - Numărul persoanelor cu afecţiuni mintale de natură cronică a crescut, în Caraş-Severin, cu 97,11% [...] mai multe »
Să se spargă, dar să se pună la loc!
CARANSEBEŞ - Lucrările edilitare executate de diferite firme în Caransebeș au lăsat urme până și în zona [...] mai multe »
36,5 milioane de lei în pâraiele judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Atât bagă Ministerul Apelor şi Pădurilor în investiţiile din judeţ. La această sumă se mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou