REŞIŢA – Luna curăţeniei, program iniţiat în fiecare primăvară de către municipalitatea de pe Bârzava, oferă asociaţiilor de proprietari şi locatari posibilitatea de a primi flori pe care să le planteze în preajma blocurilor.
Acestea pot fi obţinute de la Serviciul pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, pe baza unei solicitări scrise, ce trebuie depusă la sediul instituţiei, situat pe Bulevardul Muncii, nr. 25.
Cererile sunt aşteptate de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.00, iar vineri, între orele 8.00 şi 13.00. Ordinea în care vor fi date florile este cea a depunerii cererilor. „În prima etapă, va fi distribuit un număr mai mic de exemplare pentru fiecare asociaţie de proprietari şi locatari solicitantă, iar de săptămâna viitoare, în funcţie de stocul rămas, florile vor fi redistribuite“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.