REŞIŢA – Cu prilejul Sf. Nicolae, municipalitatea reşiţeană a trecut pragul unui număr de zece nonagenari.
Reprezentanţii municipalităţii au adus sărbătoarea în casele câtorva dintre cei mai în vârstă reşiţeni, cărora le-au dus diplome de excelenţă pentru faptul că au ajuns să treacă de pragul de 90 de ani, în calitate de cetăţeni ai reşiţei, dar şi o atenţie financiară (câte 250 de lei).
Prima persoană căreia i-a fost trecut pragul a fost Rozalia Toszeghi, de 91 de ani, care s-a arătat extrem de jovială şi plină de energie. Femeia s-a bucurat de vizita celor de la primărie, apreciind gestul ca fiind unul deosebit, mai ales acum, în prag de sărbători, şi le-a urat tuturor celor prezenţi să aibă o viaţă liniştită şi să ajungă la anii pe care-i are. Povestea Rozaliei Toszeghi începe la sud de Dunăre, în Banatul sârbesc, acolo unde s-a născut, şi continuă în Szeged, Ungaria, unde, în timpul războiului aproape a fost îngropată de vie, împreună cu mai multe persoane care se aflau într-un adăpost lângă care a explodat o bombă. A venit ulterior în România, pe meleaguri timişene, iar apoi fiica sa, pentru că a învăţat bine, a obţinut repartiţie la Reşiţa, în 1969. Şi de atunci au rămas pe malurile Bârzavei, unde locuiesc. Care este secretul longevităţii? Femeia spune că nu bea, nu fumează şi că duce o viaţă liniştită.
Printre cei vizitaţi de reprezentanţii municipalităţii s-a numărat şi Paraschiva Vinulescu, de 92 de ani, pe care aceştia au găsit-o împreună cu familia, şi care s-a bucurat de vizita reprezentanţilor autorităţii locale. Delegaţia de la primărie a fost condusă de Maria Miulescu, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.
Antoniu Mocanu