Reactualizat la:

Primăria acţionează în instanţă

Primăria acţionează în instanţă
REŞIŢA – Primăria Reşiţa va putea depune acţiuni în instanţă împotriva reclamanţilor de la km7.

 (3 comentarii)

În primăvara anului 2006 a luat naştere marele proiect „km7“. Însă, la nici câteva luni de viaţă au şi apărut primele probleme de „sănătate“: neînţelegeri referitoare la terenurile din zonă, procese şi nu în ultimul rând o anchetă din partea Curţii de Conturi.

Acum, trei ani mai târziu, problemele de ordin juridic ale terenurilor au fost clarificate, instanţa dând câştig de cauză pârâtului, adică municipiului Reşiţa. În cadrul ultimei şedinţe a fost prezentată şi o informare privind promovarea acţiunii pentru recuperarea prejudiciului produs municipiului Reşiţa ca urmare a obstrucţionării investiţiei de la km7.

Astfel, pentru viitoarea acţiune în instanţă există două posibilităţi. Solicitarea sumei de 10,834 milioane conform studiului de fezabilitate la care se adaugă 18.000 de lei reprezentând onorariul avocatului, sau suma de 12,5111 milioane reprezentând valoarea totală a lucrărilor, la care se adaugă 18.000 de lei. Noi cerem, dar ne va da cineva?

Doina Rolea
doina.rolea@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Anul ăsta n-avem lavandă la Caraşova!
CARAȘOVA - Imaginea superbă din câmpul de lavandă de la Caraşova a fost imortalizată anul trecut, de atunci, [...] mai multe »
Hurduzeu: Vreau ca cei 26, 5 milioane lei să se vadă în drumuri
CARAŞ-SEVERIN - Anul acesta, bugetul alocat reparaţiilor la drumurile judeţene este cel mai mare din ultimii ani! mai multe »
Hunedorenii îşi imprimă bani falşi ca să cumpere caii cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Peste o sută de bancnote false, de 50 şi 100 de euro, au fost descoperite de oamenii legii în urma a [...] mai multe »
Iniţiere în cultura regenerării urbane prin artă
REŞIŢA - Primăria Reşiţa organizează marţi, 16 iulie 2019, între orele 11.00 – 16.00, în sala de şedinţe de [...] mai multe »
Gardul viu din Dragalina, tuns de primar
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii care au trecut prin Parcul Dragalina la orele dimineții au avut parte de o prezență [...] mai multe »
Popa vrea să interzică antenele 5G la Reşiţa
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean spune că măsura, adoptată deja şi de alte mari oraşe ale lumii, este [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou