Reactualizat la:

Prima teză cu subiect unic

Prima teză cu subiect unic
REŞIŢA – Începând cu acest semestru, vor intra în vigoare tezele cu subiect unic la clasa a VII-a. MEC intenţionează să aplice o nouă formă de evaluare la nivel naţional, prin care să elimine Testele Naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a.

 (17 comentarii)

Rectifica

Aceste teze sunt prevăzute pentru disciplinele matematică (4 mai), limba şi literatura maternă (10 mai) şi limba şi literatura română (17 mai). Evaluarea lucrărilor se va efectua în centre speciale de evaluare, pe parcursul a trei zile, pentru fiecare disciplină estimându-se a fi 500-800 de lucrări de corectat.

Unităţile şcolare din judeţ propuse spre a fi centre de evaluare sunt: Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 9 Reşiţa, Liceul Teoretic „DiaconoviciTietz“ Reşiţa, Liceul „Hercules“ din Băile Herculane şi Liceul „General Dragalina“ Oraviţa.

Tezele se vor păstra în şcoli timp de doi ani, iar cei care fraudează la test vor primi nota 1. Durata unei teze este de 50 de minute. Nota nu poate fi contestată. Profesorii care îi vor supraveghea pe elevi vor avea altă specializare decât cea la care se susţin tezele.

Elevii nu vor să dea teze cu subiect unic. Ei spun că sunt stresaţi şi că vor susţine o testare pe care nu o vor putea contesta. Ei afirmă că sunt suprasolicitaţi din cauza unui număr mare de teze.

Oana Nagher spune că „tezele includ toate capitolele pe care le-am făcut în clasa a VII-a, la fiecare materie. Şi numai la matematică sunt cinci capitole. Noi suntem implicaţi şi în alte proiecte, avem de învăţat şi la alte materii“.

Dimitra Trocan crede că „nu o să avem mult timp la dispoziţie ca să ne pregătim pentru teze. Sunt 100 de variante de subiecte. Nu este corect. Pe noi se fac experimente şi nu avem nici un cuvânt de spus“. Iar Diana Creţu insistă că „trebuia să fim anunţaţi de la începutul anului că aceste teze se dau sigur“.

Oana Copocean

oana.copocean@informmedia.ro



Comentarii 17

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uite ședința, nu e ședința!
CARANSEBEȘ - Deși anunțase ședință pentru această dimineață, iar aleșii locali s-au prezentat la ora [...] mai multe »
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou