Reactualizat la:

Prichindeii, invitati la teatru

Prichindeii, invitati la teatru
Scris de Ionel Ivaşcu - REŞIŢA – Prima ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii „Prichindel”, are loc în perioada 9-11 septembrie. Organizatori sunt Teatrul de Vest (TV) Reşiţa, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa. Pentru Jurnal de CS, directorul artistic al TV, Dan Mirea, vorbeşte despre festivalul care va cuprinde reprezentaţii în aer liber, parade ale participanţilor şi întâlniri ale prichindeilor cu personaje din poveşti.

Rectifica

Şapte trupe de teatru din ţară şi 24 de spectacole în Parcul Tricolorul şi Centrul Civic

Vor susţine spectacole trupe din Reşiţa, Timişoara, Bucureşti, Petroşani, Sighişoara, Buzău şi Deva. Programul cuprinde deopotrivă reprezentaţii ale unor poveşti dar şi spectacole demonstrative, care vor implica participarea copiilor. „Am iniţiat acest festival din dorinţa de a atrage copiii spre teatru, de a le crea o bucurie în spaţii publice. Ne dorim să animăm întregul oraş şi invităm publicul de toate vârstele să participe la festival”, a spus Dan Mirea, iniţiator al festivalului.

În cadrul festivalului, va avea loc premiera spectacolului „Eliza şi lebedele”, al teatrului reşiţean. Spectacolul va avea loc duminică, 11 septembrie, de la ora 11:00, la Palatul Cultural, fiind singurul spectacol care nu se joacă în aer liber. Despre acest spectacol trebuie spus că reprezintă o transpunere scenică după Hans Christian Andersen, fiind vorba despre un spectacol de Dan Mirea, în adaptarea Andradei Samoilă. „Distribuţia cuprinde deopotrivă actori ai teatrului reşiţean şi elevi de la liceele din municipiu”, a încheiat Dan Mirea.

Directorul Teatrului de Vest îi invită atât pe cei mici cât şi pe cei mari să participe la spectacole, întrucât este vorba despre un „festival pentru copii, părinţi şi bunici”, după cum o arată afişul evenimentului.

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Candva, intr-o zi…
REȘIȚA - Într-o zi, în timp ce făceam câteva poze, la un moment dat mi-a atras atenţia un bătrân ce avea o [...] mai multe »
Canicula: sase oameni au lesinat pe strada
REȘIȚA - Avertismentele meteorologice de caniculă pentru zona Banatului necesită măsuri sporite de precauție . mai multe »
Nu avem elevi de 10, dar avem sapte de nota 1
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele examenului pentru elevii de clasa a VIII-a au fost dezvăluite, iar procentul notelor peste [...] mai multe »
Preda si Rebreanu le-au testat anii de liceu
CARAŞ-SEVERIN - Îmbrăţişări, sărutări şi răsuflări de uşurare după prima probă scrisă a Bacalaureatului. mai multe »
Curge AquaCarasul si in Barzava
REŞIŢA - Un cititor fidel ne-a trimis la redacţie o fotografie făcută duminică, 25 iulie. Omul a intitulat-o [...] mai multe »
Tunelul Iubirii, pe lista Rediscover Europe
CARAȘ-SEVERIN - Obiectivul a fost inclus de Parlamentul European pe lista a 28 de obiective ce merită vizitate măcar [...] mai multe »
La Lapusnic, mai mult alarma falsa
LĂPUȘNICU MARE - Cel puțin asta reiese după ce polițiștii cărășeni au cercetat cazul în care s-a reclamat că [...] mai multe »
Vom pune dop si apelor din ceruri
REŞIŢA - Municipalitatea este gata să rezolve problema apelor care transformă Reşiţa, la fiecare ploaie, într-o [...] mai multe »
Din nou despre drumul Secaseni-Gradinari
CARAŞ-SEVERIN - În ultima şedinţă a Consiliului Judeţean s-a discutat din nou despre unul dintre cele mai precare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou