CARAŞ-SEVERIN – „În urma centralizării rezultatelor furnizate de secţiile de vot eşantion pentru prezenţa la urne în cazul referendumului, în cadrul Circumscripţiei electorale nr. 11 Caraş-Severin, s-a constata că, la ora 10 dimineaţa, un procent de 7,79% dintre cetăţenii cu drept de vot se prezentaseră la urne“, a declarat Rustin Ciasc, preşedintele BEJ Caraş-Severin.
„Acest procent plasează judeţul Caraş-Severin pe locul 28 în topul naţional. Comparativ, la referendumul organizat în luna mai 2007, la aceeaşi oră prezenţa la urne a fost de 6,05%, iar la alegerile locale organizate luna trecută, procentul s-a ridicat la 10,01%. Revenind la acest tur electoral, s-a constatat că în mediul rural prezenţa la urne a fost de 6,08%, Caraş-Severinul plasându-se, din acest punct de vedere, pe locul 30 la nivel naţional. În ceea ce priveşte numprul alegătorilor care s-au prezentat la urne în oraşe şi municipii, procentul se ridică la 8,97%, ceea ce plasează judeţul pe locul 27 în topul naţional. Ziua electorală este liniştită din punct de vedere al desfăşurării acesteia până la ora 13.00, pe rolul Biroului Electoral Judeţean nefiind înregistrată nicio întâmpinare sesizată sau contestaţie“, a precizat Rustin Ciasc.