REŞIŢA – După ultimele măsuri organizatorice luate la Gloria Reşiţa, în special la nivelul băncilor tehnice, luni, 10 octombrie a.c., Comitetul de Urgenţă al clubului a mai luat o decizie importantă, prin instalarea lui Gabi Stănucă în funcţia de preşedinte al Secţiei de Fotbal, în locul lui Petru Ungureanu.
„Am fost nevoiţi să luăm această măsură la cererea lui Petru Ungureanu, motivându-ne că problemele personale, mai aprecis activitatea din mediul privat, nu-i mai permit să se implice la modul serios în viaţa echipei de fotbal, ca preşedinte“, ne-a precizat Pavel Aghescu, preşedintele Comitetului Director al Gloria Reşiţa.