Reactualizat la:

Prescom-ul, „scos“ la licitaţie de Consiliul Local?

Prescom-ul, „scos“ la licitaţie de Consiliul Local?
REŞIŢA – Deşi vom avea opt autobuze noi (care de fapt sunt second-hand), Consiliul Local al municipiului de pe Bârzava a aprobat un proiect de hotărâre iniţiat de edilul şef Mihai Stepanescu împreună cu alţi patru consilieri prin care se dă acordul de principiu pentru scoaterea la licitaţie a serviciilor de salubritate, transport în comun şi administrarea cimitirelor.

 (18 comentarii)

Întâmplător sau nu, toate aceste servicii sunt efectuate de Prescom, unitate aflată în insolvenţă. De ce s-a ajuns la această soluţie? Pentru că, aşa cum se arată în expunerea de motive, la nivelul administraţiei publice s-a efectuat o analiză complexă asupra acestor servicii, iar concluzia a fost că este nevoie de modernizare. Şi cum bani la buget nu prea sunt…

„Este nevoie urgentă de sporirea calităţii acestor servicii, în condiţii acceptabile pentru populaţia oraşului, iar acest lucru se poate face doar de către operatori avizaţi şi licenţiaţi“, a spus Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei.

Rectifica



Comentarii 18

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou