Reactualizat la:

„Preotul ne face de ruşine!“

„Preotul ne face de ruşine!“
CARANSEBEŞ – Liderii ucrainenilor din Caransebeş sunt nemulţumiţi de conduita slujitorului bisericii.

 (12 comentarii)

Rectifica


La sfârşitul săptămânii
trecute, preşedinţii filialelor judeţene
ale Uniunii Ucrainenilor din România (U.U.R.)
s-au întâlnit la Caransebeş, unde au
prezentat bilanţul activităţilor din
cursul anului trecut şi au conturat principalele
priorităţi şi perspective pentru acest
an.


La discuţii a participat şi Ştefan
Buciuta, deputat din partea U.U.R. În cadrul unei
conferinţe de presă, Ioan Şutac,
vicepreşedintele filialei judeţene şi
Gheorghe Tiuch, preşedintele organizaţei din
Caransebeş a U.U.R. au prezentat câteva din
concluziile întâlnirii.


La Caransebeş, ucrainenii nu vor primi în
acest an fonduri guvernamentale pentru finalizarea
bisericii sau pentru realizarea ultimelor finisaje la
noul sediu, recent inaugurat, de pe strada Baba Novac.
Gheorghe Tiuch a declarat că în urma
discuţiilor cu deputatul Ştefan Buciuta a
aflat că doar pentru biserica ucraineană din
Reşiţa s-ar putea primi bani în acest
an.


Caransebeşul a fost „tăiat“ de pe
lista alocării de fonduri, pentru că aici
s-au primit anul trecut bani pentru construirea
lăcaşului de cult. În cadrul
conferinţei de presă, Ioan Şutac şi
Gheorghe Tiuch au vorbit şi despre o altă
nemulţumire a ucrainenilor din Caransebeş:
faptul că preotul de aici nu este vorbitor de
limbă ucraineană. Mai mult, au spus cei doi,
tânărul preot a fost implicat în
această iarnă într-un scandal derulat
în clădirea unei instituţii publice,
conflict aplanat abia după intervenţia
forţelor de ordine.


„Noi nu cerem schimbarea preotului, dar vrem
să se ia măsuri, pentru că nu vrem
să fie pătată imaginea întregii
comunităţi“, a subliniat Tiuch, care a
precizat şi că deputatul Buciuta a fost
înştiinţat de această
situaţie şi a promis că se vor lua
măsuri.


Iulius Pîrvu


iulius.pirvu@informmedia.ro



Comentarii 12

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Directorul Ambulanței, reținut pentru 24 de ore!
REȘIȚA - Medicul Adrian Truică află astăzi dacă va mai sta în arest sau va pleca acasă! Șeful Ambulanței [...] mai multe »
Ambulanţele Primăriei nu sunt gratis
REŞIŢA - Printr-o decizie a Primăriei Reşiţa, s-au stabilit tarifele de închiriere pentru cele două ambulanţe [...] mai multe »
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou