Reactualizat la:

Preotul fermier care crede si in agricultura

Preotul fermier care crede si in agricultura
Scris de Ionel Ivaşcu - FENEŞ – Ion Ponoran a accesat până acum două proiecte europene, în valoare totală de 32.500 de euro

Rectifica

De mic copil, preotul din sat a prins dragoste de agricultură. Şi n-a lăsat-o nici după ce-a ales calea Domnului. Pe când îşi lucra cele două hectare de teren, pe care avea o gospodărie tipică zonei de munte, s-a gândit că ar putea atrage fonduri europene. „Terminând facultatea de teologie pastorală şi masteratul în administraţie publică, am făcut o comparaţie între managementul bisericesc şi cel din administraţia publică. Aşa mi-a venit ideea banilor europeni şi m-am adresat Camerei Agricole ca să văd ce-aş putea face”, spune preotul fermier.

Aşa a reuşit Ion Ponoran să acceseze în 2012 un proiect în valoare de 7.500 de euro. Mai exact, timp de cinci ani, primeşte fonduri europene în valoare de 1.500 de euro pe care îi investeşte pentru a-şi spori suprafaţa, a achiziţiona şi planta pomi fructiferi certificaţi, potriviţi zonei. Acum deţine 8,6 ha pe care are pomi, fâneaţă, izlaz, culturi furajere şi legume.

Slujitorul Domnului şi-a văzut munca răsplătită dar şi puterile copleşite. Aşa că a simţit nevoia de utilaje cu care sa-şi uşureze munca, lucru posibil accesând un al doilea proiect. În 2013, a fost primul din ţară care a obţinut bani europeni pentru achiziţia de utilaje. Din cei 25.000 de euro obţinuţi, a cumpărat tractor, maşină de săpat gropi pentru sădirea pomilor, cositoare, greblă, încărcător, plug, semănătoare, maşină de stropit pomii. Apoi, prin forţe proprii, şi-a cumpărat maşină de strâns fânul, remorcă şi cultivator pentru culturi prăşitoare.

„Produsele pe care le obţin le vând en-gros. Aş vrea ca modelul meu să fie urmat şi de alţii. Oamenii se tem să acceseze proiecte europene căci nu le pot duce la bun sfârşit. Dar, sub îndrumarea specialiştilor, nimic nu e imposibil”, a mai adăugat Ion Ponoran.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare pe Tarcu
MUNȚII ȚARCU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce unui bărbat cu probleme [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Cea mai mare suprafata agricola din judet este lucrata de privati
CARAȘ-SEVERIN - Din cele 28.362 de hectare recoltate vara aceasta, numai 5.882 de ha au fost muncite de agricultorii [...] mai multe »
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou