Reactualizat la:

Premiul Alexander Tietz, conferit prim-ministrului landului Stiria

Premiul Alexander Tietz, conferit prim-ministrului landului Stiria
Scris de R.B.N - REŞIŢA – Cea mai înaltă distincţie, pe care Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița o conferă anual unei personalităţi în semn de recunoştinţă pentru conservarea, păstrarea și perpetuarea limbii, culturii, civilizației și spiritualității germanilor din spațiul Banatului Montan, a ajuns în mâinile unui austriac.

Anul acesta, premiul „Alexander Tietz“ i-a revenit prim-ministrului landului austriac Stiria, Hermann Schützenhöfer, pentru merite deosebite în sprijinirea etniei germane din Banatul de Munte. Ceremonia a avut loc marţi, 8 noiembrie, la Graz. La festivitate au participat o serie de oficialităţi, printre care secretarul II al Ambasadei României în Austria, Adrian Adam, reprezentanți ai capitalei Graz, ai Diecezei romano-catolice de Graz – Seckau, ai Mișcării Federaliste Europene, ai Asociației Culturale „Südmark“ din Graz, ai vincențienilor laici din Stiria, ai Crucii Negre Austriece, ai Guvernului Landului și ai structurilor acestora teritoriale, prefecți (Bezirkshauptmann), reprezentanți ai Parlamentului Stiriei și mai mulţi primari. Distincţia a fost înmânată de către preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, Erwin Josef Ţigla, şi vicepreşedintele, dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Uneori, mi-e dor de oameni…
REȘIȚA - Nu de chipuri, doar văd zilnic zeci, poate chiar sute. Mi-e dor însă de oameni cu care să ai ce să [...] mai multe »
Cinci raniti la Vama Marga
VAMA MARGA - Un accident rutier produs pe DN 68, în localitatea Vama Marga, s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, [...] mai multe »
Daca nu ne vaccinam copiii, toti vom avea de suferit
REŞIŢA - Asta spune Dan Miloş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, în pregătirea unei noi ample campanii [...] mai multe »
Chiar daca n-avem, tremuram de frica pestei
REŞIŢA - Tulpina africană e tot mai aproape de porţile Caraş-Severinului. Sau cel puţin aşa susţin oficialii [...] mai multe »
Ziua Banatului? Sa ne traiasca, La multi ani!
CARAȘ-SEVERIN - Ziua de 21 iulie 1718 este considerată una dintre cele mai importante pentru istoria Banatului. Asta [...] mai multe »
Aparitie rara in padurile carasene
CARAȘ-SEVERIN - Imagini cu un exemplar de capră neagră au fost date recent publicității de Asociația Wild [...] mai multe »
Sapte zile de teatru la Oravita 201/100
ORAVIŢA - Începând cu acest weekend, oraşul cu patină imperială va găzdui un festival de teatru, care va deveni [...] mai multe »
Bomba de aruncator, gasita pe Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Descoperirea a fost făcută de muncitorii care lucrau la modernizarea infrastructurii de apă de pe artera [...] mai multe »
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou