Reactualizat la:

Premierea sportivilor, premieră în România

Premierea sportivilor, premieră în România
REŞIŢA – După ce două zile s-au întrecut la Raliul Banatului Montan U.C.M. Reşiţa, piloţii au avut ocazia, unica de acest gen din România, de a saluta spectatorii, sosiţi în număr mare pe Stadionul „Mircea Chivu“ din municipiu, chiar din maşinile cu care au concurat.

Rectifica

Iniţiativa a aparţinut organizatorului principal al acestei etape, SC U.C.M. Reşiţa, care a dovedit încă odată că sportul pe patru roţi din judeţul Caraş-Severin are un loc bine definit.

Frigul, întunericul, dar şi oboseala resimţită după o zi plină de spectacol şi de emoţii nu au mai contat pentru numeroşii spectatori de pe stadion. Toţi aşteptau cu nerăbdare spectacolul anunţat.

În deschiderea show-ului automobilistic, atmosfera a fost întreţinută de renumita formaţie românească 3 Sud-Est, după care, piloţii, însoţiţi de copiloţi, şi-au făcut o intrare spectaculoasă pe stadion, defilând şi salutând publicul reşiţean chiar de pe scena pe care au urcat laureaţii pentru a-şi ridica trofeele.

A fost premiată fiecare grupă de concurs, dar s-au stabilit clasamente şi pentru Cupa „Dacia Joe“ sau Cupa Mitsubishi. Premiile au fost oferite câştigătorilor de către oficialităţile judeţene şi locale, dar şi de către personalităţile sportive din Reşiţa.

Nu putem aici să nu îl menţionăm pe campionul balcanic la motociclism, Ionel Pascotă. Directorul general al U.C.M.R., Adrian Chebuţiu, a premiat şi el piloţii, dar premii au mai acordat şi Decebal Davidoiu, şeful Poliţiei Rutiere şi Sorin Axenti, inspectorul şef al I.J.J. Caraş-Severin.

Într-un cuvânt, Raliul Banatului Montan U.C.M. Reşiţa s-a dovedit a fi un real succes pentru acest gen de competiţii, iar organizatorii au promis că nu va fi şi ultima de acest gen.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Alex Matei, nr. 4 mondial
CARANSEBEȘ - Rezultatele excelente obținute de caransebeșeanul de 16 ani la competițiile din acest an l-au propulsat [...] mai multe »
Avram Rădoi, locul V la Campionatul European de powerlifting
CARAȘ-SEVERIN - Municipiul Sibiu a găzduit zilele trecute Campionatul European de powerlifting – masters, la care au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou