Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Crosul Toamnei a reunit, la Tirol, peste 120 de elevi de la şcolile din zonă.

Atletul Doru Ursu, multiplu campion naţional de marş, cu multe prezenţe în clasamentele celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin de-a lungul anilor, a debutat, în calitatea de cadru didactic şi prin organizarea unui cros, la Tirol, în una din localităţile în care îşi desfăşoară activitatea de profesor. Pentru materializarea iniţiativei sale au contribuit mai mulţi oameni iubitori de sport, printre care prof. Aura Monica Udoviţă, în primul rând, viceprimarul comunei Doclin, Loredana Dorina Oancea, preotul satului şi Mihai Maur.

Competiţia, ce s-a bucurat de mai mulţi oaspeţi de onoare, profesorii Iosif Măzăran şi Rudolf Csunderlik, atleţii Marius Cocioran şi Narcis Mihăilă, a reunit peste 120 de elevi de la şcolile din Doclin, Berzovia, Fizeş, Tirol şi Biniş.

Câştigători: Botofan Tamara (700 de metri) şi Alexandru Moise (1000 m), ambii din Berzovia, la clasele VII-VIII; Ana Maria Ludica (150 m) şi Ion Andreş (200 m), ambii din Tirol, clasele I-II şi pregătitoare; Alexandra Movileanu (500 m) şi Gabriel Bogdan Mihai (600 m), ambii din Tirol, clasele V-VI; Mădălina Tican (300 m), din Tirol, şi Petru Drăgan (400 m), din Berzovia, clasele III-IV.

Premiile au constat în diplome, tricouri, medalii, trofee, insigne ale F.R. de Atletism, şi cărţi şi caiete.

„Vreau să le mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat şi sper să fie alături de mine şi la organizarea ediţiei a II-a a crosului”, ne-a declart prof. Doru Ursu.