REŞIŢA – Printre cei înscrişi la concurs, deocamdată conduc bănăţenii ce aparţin primei grupe de vârstă.
Pentru că a fost vacanţă, cei mai mulţi dintre cei care au decis să ia calea spre celebritate prin intermediul concursului Bănăţenii au talent sunt copiii cu vârste cuprinse între 7 – 14 ani, dar nu lipsesc nici din celelalte grupe de vârstă.
„Cea de a doua categorie începe să fie reprezentată în aceste zile, pentru că vorbim de liceeni şi studenţi, respectiv 15-20 de ani, iar cealaltă este categoria de vârstă cea mai largă, peste 20 de ani, fără limită în sus. Ca şi categorie de talente, cei mai mulţi participanţi au ales secţiunea «solist vocal», fie că vorbim de muzică populară, fie de cea uşoară. Juriul va acorda puncte oricărui talent, indiferent de secţiunea acestuia, şi fiindcă vorbim de juriu, acesta va fi format din trei personalităţi reprezentative pentru cultura municipiului de pe Bârzava, fără ca noi, Casa de Cultură, să fim implicaţi. Nu intervenim în procesul de jurizare, tocmai pentru a nu exista discuţii legate de obiectivitate“, ne-a declarat Horaţiu Vornica, consilierul pe probleme de cultură al Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, instituţie gazdă şi organizatoare a evenimentului. Concursul oferă posibilitatea participanţilor de a deveni cunoscuţi, scurtează drumul acestora către scenele ţării, uşurează trierea pentru concursul naţional, aduce în atenţia publicului viitoare celebrităţi şi facilitează accesul la alte concursuri. „Nu există limite legate de categoria la care bănăţenii se pot înscrie la concurs, cu condiţia ca acestea să fie de bun simţ. Important e ca cei care au un talent să treacă peste emoţii şi să îl împărtăşească publicului, pentru că eu am încredere mare de tot în bănăţenii noştri şi în talentul lor“, a mai adăugat Vornica.