Reactualizat la:

Pregatiti sa devina rangeri juniori

Pregatiti sa devina rangeri juniori
CARANSEBEŞ – Joi, la sediul Primăriei Caransebeş, a fost lansat proiectul de educaţie ecologică Ranger Junior în situl Natura 2000 Munţii Ţarcu“.

Rectifica

În cadrul acestui proiect, 45 de elevi de la liceele şi şcolile din zona Caransebeş – Oţelu Roşu – Lugoj vor fi instruiţi pentru a deveni rangeri. Potrivit reprezentantului Asociaţiei Altitudine Banat, Călin Ţîru, tinerii vor fi selectaţi, începând de săptămâna viitoare, pentru a participa în această vară la taberele Ranger Junior de la Poiana Mărului, Muntele Mic şi Cuntu, unde se vor familiariza cu echipamentul montan şi de orientare în natură, vor ajuta la marcarea traseelor turistice şi vor parcurge traseul tematic În căutarea acvilei de munte“.

Scopul proiectului este acela de a populariza cât mai mult aria protejată din Munţii Ţarcu. Am observat că nu suntem foarte bine veniţi în comunităţile locale din zonă, mai ales din cauza regulilor din sit, pe care oamenii nu le înţeleg, însă doar aşa putem conserva zona pentru generaţiile următoare. Încercăm să le spunem copiilor ce se întâmplă la 2.000 de metri, să le explicăm de ce trebuie să protejăm această zonă, pentru ca ei să povestească apoi colegilor, părinţilor şi bunicilor aceste lucruri“, a explicat Ţîru. Proiectul derulat de Altitudine Banat are ca parteneri administraţiile locale din Caransebeş şi Oţelu Roşu, Facultatea de Geografie din Timişoara şi Clubul Turistic Concordia din Lugoj.

JCS – M.L.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
N-a fost să fie cu noroc nici de această dată…
CARANSEBEŞ - Iar ghinioniştii sunt cei care au depus proiecte pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile de la [...] mai multe »
Incendiu violent în Mociur
REŞIŢA - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a fost solicitat în jurul orei 15.10, prin apel [...] mai multe »
Primarul Reşiţei a luat 14 abonamente la Custom! Ca să se ştie de Reşiţa în lume
REȘIȚA - „Așteptăm lumea la festival !”, este îndemnul făcut de edilul municipiului! mai multe »
Confortul oamenilor, o prioritate pe agenda Primăriei Băuțar
BĂUȚAR - Autoritățile locale luptă pe mai multe fronturi pentru a dezvolta comuna și pentru a oferi un nivel de [...] mai multe »
Un Nissan şi un BMW, confiscate la frontieră
NAIDĂȘ - Poliţiştii de frontieră de la Naidăş şi Foeni au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni [...] mai multe »
În weekend, drumul spre Caraşova este închis
CARAŞ-SEVERIN - Circulația va fi închisă pe DN 58, între Reşiţa şi Caraşova, în vederea desfășurării Cursei [...] mai multe »
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou