Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cererile pentru solicitarea subvenţiei pe suprafaţă se vor putea depune între 3 martie şi 15 mai.

2014 este un an de tranziţie pentru agricultura românească, iar directorul APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu, este de părere că acest răgaz poate fi folosit de fermierii din judeţ pentru a-şi rezolva, acolo unde este cazul, situaţia parcelelor agricole din blocurile fizice. „Modalităţile procedurale legate de preluarea cererilor pentru subvenţii este similară cu cea din anii trecuţi, singura modificare fiind aceea că nu se vor mai prelua angajamente de agro-mediu în acest an, doar cele rămase din anii anteriori”, a declarat Dumitru Stepanescu.

În ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei de preluare a cererilor de plată unică pe suprafaţă 2014, directorul APIA Caraş-Severin a precizat că aceasta debutează în data de 3 martie. Cererile trebuie completate de fermieri până la 15 mai. După această dată, până pe 10 iunie, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârzieri, banii urmând să fie scăzuţi din subvenţia primită. După data de 11 iunie, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs. „Până la demararea campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2014, angajaţii APIA se vor afla în teren, la primăriile din teritoriu, pentru a le trimite fermierilor invitaţii cu data la care aceştia trebuie să se prezinte în centrele noastre locale pentru completarea cererii de plată”, a explicat Stepanescu.

Criterii de eligibilitate pentru acordarea subvenţiei

Sunt eligibile la plată terenurile agricole cu o suprafaţă de cel puţin un hectar, iar suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. Anul trecut au depus cereri în cadrul campaniei SAPS puţin peste 23.000 de fermieri cărăşeni. Din numărul acestora, au fost aprobaţi pentru plată, până la data de 31 ianuarie 2014, peste 22.900 de fermieri.

Roxana Bălan Nafiru