Reactualizat la:

Prefecţii au fost inscripţionaţi în timp

Prefecţii au fost inscripţionaţi în timp
Scris de Antoniu Mocanu - REȘIȚA – 17, acesta este numărul prefecţilor de Caraş-Severin care au reprezentat Guvernul în teritoriu, de după Revoluţie, până astăzi. O placă pe care au fost inscripţionate numele acestora a fost dezvelită, marţi, 2 aprilie, de prefectul Matei Lupu şi de subprefectul Cătălin Hogea. Asta pentru că data de 2 aprilie a fost decretată drept Zi a Instituţiei Prefectului – eveniment legat probabil şi de faptul că în aceeaşi zi, în 2004, România a aderat la NATO –, iar acum a fost marcată o primă ediţie.

 (3 comentarii)

Rectifica

Cu ce se ocupă instituţia condusă de prefect, ce înseamnă mai exact administraţia, de ce trebuie să respectăm legile, ce face prefectul dacă ne confruntăm cu inundaţii sau ninsori abundente şi de ce este bine, ca buni cetăţeni, să ne cunoaştem atât drepturile, cât şi obligaţiile? Acestea sunt doar spicuiri din şirul de întrebări la care a răspuns prefectul Matei Lupu, marţi, 2 aprilie, elevilor şi liceenilor care au trecut pragul instituţiei.

„Administraţia pe înţelesul copiilor“ este proiectul care i-a adus în faţa reprezentantului Guvernului în teritoriu pe elevii de clase primare, gimnaziale şi liceale, cei mai mulţi de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ şi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 din Reşiţa. Iar ei s-au declarat deosebit de încântaţi de amabilitatea şi deschiderea gazdelor, care le-au oferit un mic tur al instituţiei. Unii ne-au povestit că nici nu ştiau unde funcţionează instituţia, nici cât de importantă este funcţia, deşi unii dintre ei ne-au mărturisit că au în familie rude care sunt funcţionari publici.

A fost dezvelită şi placa pe care au fost inscripţionate numele celor 17 prefecţi pe care i-a avut judeţul, din 1990 până astăzi. „Este pentru primul an când sărbătorim Ziua Instituţiei Prefectului, ne bucurăm să avem musafiri, a precizat prefectul Matei Lupu. Am încercat să facem ceva încât să ne apropiem de cetăţenii judeţului Caraş-Severin. Am făcut Ziua Porţilor Deschise şi am invitat mai multe serii de tineri, de copii. Că am început cu copiii de la clasa a IV-a, până am ajuns la tinerii de liceu. Şi în acelaşi timp am făcut şi o placă, galeria prefecţilor, unde sunt trecuţi toţi prefecţii judeţului. A fost pentru prima dată când am organizat şi pot să vă spun că, pentru următoarea zi de 2 aprilie, indiferent dacă voi mai fi eu sau nu – că ştiţi că funcţia de prefect este la dispoziţia Guvernului –, sigur va fi o întâlnire cu toţi prefecţii. Eu mi-aş dori din suflet! Am vrut s-o facem acum, dar timpul a fost destul de scurt. Să invităm toţi prefecţii judeţului Caraş-Severin, să putem să stăm la o masă, să putem să povestim şi să spunem cam ce a fost bine, ce-a fost rău, ce au făcut bine, ce au făcut rău şi, până la urmă, să îndreptăm lucrurile, să fie din ce în ce mai bine. (…) Copiii au fost interesaţi. Lucrul care m-a surprins pe mine: cele mai multe întrebări au venit din partea celor mici. Toate felurile de întrebări! Au fost foarte interesaţi de funcţionarea Prefecturii. Au vrut să ştie şi ce înseamnă legislaţie, cum se dau legile, cine le dă, cine le aplică. Au fost lucruri destul de interesante pentru vârsta lor. Iar pe noi chiar ne-a bucurat să-i avem printre noi, pentru că ei sunt generaţia viitoare, ei sunt viitorul nostru. Noi probabil că o să rămânem pe o placă de genul acesta“, conchidea prefectul, arătând spre placa proaspăt dezvelită, cuprinzând numele prefecţilor de Caraş-Severin.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Ansamblul Semenicul a aniversat 50 de ani
REŞIŢA - Festivităţile au început la Consiliul Judeţean şi s-au încheiat cu un spectacol folcloric la Palatul [...] mai multe »
Ia, mamă! E bună! E din Grecia, nu de oriunde
IAZ - La intrarea în satul Iaz, dinspre Oţelu Roşu, pe marginea drumului, se arată trecătorilor un cort verde, cu [...] mai multe »
Şi-a dat viaţa pentru banii muncitorilor
REŞIŢA - Jandarmii cărăşeni au pus în scenă un episod petrecut în urmă cu un secol, în urma căruia un jandarm [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou