ARMENIŞ – În rezervația de zimbri de la Armeniș selecția naturală funcționează din plin. Din păcate, a căzut victimă acestei legi nescrise a naturii cel mai tânăr membru al rezervației, puiul de zimbru Prâslea.
Potrivit celor de la World Wide Fund România, primul pui de zimbru născut în turma din Munții Țarcu a murit, cel mai probabil, din cauza unui incident avut cu unul dintre adulții grupului.
„Autopsia a indicat faptul că puiul a suferit o trauma cauzată de un zimbru adult, fapt deloc neobișnuit în sălbăticie. Prâslea era un exemplar perfect sănătos și activ înainte ca acest incident tragic să aibă loc, aflându-se doar la locul şi la momentul nepotrivit. Probabil că unul dintre masculii turmei de la Armeniș, în timpul încăierărilor pentru a intra în grațiile femelelor, l-a lovit fatal pe cel mic”, au anunțat cu regret cei de la WWF România pe pagina de Facebook.
Pentru activiștii care protejează animalele și mediul înconjurător dar și pentru iubitorii acestora, vestea este una deosebit de tristă. „În astfel de proiecte, care au ca scop reintroducerea unor specii sălbatice, pe întreg cuprinsul Europei, există momente bune și momente nefericite din care învățăm. Deși acest caz reprezintă clar un moment nefericit, echipa noastră este în continuare optimistă și încrezătoare în procesul de reintroducere a zimbrilor în România”, mai spun cei de la WWF România. În rezervația de la Armeniș viețuiesc la ora actuală 17 zimbri, însă spre sfârșitul anului vor mai fi aduse în zonă și alte exemplare.
Lidia Almăjanu