Reactualizat la:

Prah – biletul castigator al vietii in doi

Prah – biletul castigator al vietii in doi
Scris de Alexandra Gorghiu - REŞIŢA – Şi al managerului Florin Ionescu, care a evoluat pe scena Teatrului de Vest în această premieră în calitate de actor.

Rectifica

Piesa „Prah“ de Gyorgy Spiro, în traducerea şi adaptarea lui Zeno Fodor, se joacă cu succes pe scenele teatrelor din ţară de câţiva ani, fiind povestea unei familii tradiţionale modeste peste care dă norocul unui bilet câştigător la „6 din 49“. Acesta este pus la păstrare într-o cutie veche de cacao, de unde şi titlul piesei, „prah“, cuvântul, în traducere din sârbo-croată, însemnând „praf“. Fără să mai poată spună că sunt fericiţi, după 20 de ani de căsnicie, cu griji, nevoi, copii, obişnuinţe, atât femeia, cât şi bărbatul, încă tânjesc după un trai mai bun, având speranţe, visuri, planuri. Neavând niciodată o sumă prea mare, grozăvia unui asemenea noroc la loto, care îi putea pune la adăpost de toate neajunsurile, e ca un şoc ce le dă viaţa peste cap. Şi cum toate relele de la bani se trag, comunicarea, tragi-comică, devine anevoioasă şi îi aruncă în prăpastia celor mai comune situaţii ce duc , inevitabil, la despărţire. Ce vor face cu atâţia bani, cum îi vor cheltui sau în ce îi vor investi, de aici începe criza dialogului între cei doi, fiecare cu dorinţele ascunse şi cu temerile lui. Este, de fapt, o inspirată metaforă a vieţii, reflectând ideea că toate lucrurile ajung praf şi pulbere, mai puţin lucrurile importante, cum sunt dragostea, familia, fericirea. Că viaţa în doi e o loterie, toată lumea e de acord, e verificat, confirmat, deşi lucrurile sunt mai complicate când avem de-a face cu familia tradiţională, care cu greu depăşeşte vechile cutume existenţiale. La fel, că banul e ochiul dracului sau că banii n-aduc fericirea, sunt cele mai experimentate sintagme asociate tuturor timpurilor. Dacă nu eşti atent şi nu ai puterea să alegi, te arzi, aşa cum pare să fie morala extrasă din textul piesei, de asemenea, inspirat ilustrată în finalul spectacolului. După îndelungi ezitări, griji şi îndoieli, ajuns în situaţia limită de a alege banii sau familia, cu lacrimi în ochi, deşi nu-i vine să creadă că este în stare să recurgă la un asemenea gest pentru a-şi slava căsnicia, bărbatul arde în ultima scenă biletul câştigător la flacăra lumânării, iar din cenuşa acestuia renaşte triumfătoare dragostea, care a stat la temelia traiului în doi. Piesa aduce pe scenă realitatea cotidiană a vremurilor (adaptat, textul fiind valabil oricărei epoci), spectatorul regăsindu-se în majoritatea replicilor şi faţetelor sociale prezentate în spectacol.

Un duo actoricesc de cursă lungă

Toate aspectele au fost oglindite într-un joc actoricesc plin de naturaleţe al protagoniştilor acestui spectacol. Este, dealtfel, evidentă experienţa de scenă a duo-ului Florin Gabriel Ionescu şi Frank Ildiko, care au fost parteneri în foarte multe piese, alături de scenografa Erika Csegoldi formând o echipă extrem de omogenă. Venind din Ungaria şi jucând mai mult în limba germană, actriţa şi regizoarea Frank Ildiko, care semnează şi regia acestui spectacol, a recunoscut că a fost destul de solicitant pentru ea să interpreteze rolul în limba română. Publicul, însă, a aplaudat-o sincer, nu doar pentru acest efort, ci şi pentru uşurinţa cu care a întruchipat femeia simplă, modestă, nu lipsită de aspiraţii, dar care ştie să recurgă la orice pentru a menţine echilibrul familiei.

Actorul Florin Ionescu, pe de altă parte, care n-a mai jucat de câţiva ani, în ultimii patru doar regizând, a reuşit să convingă publicul că e „bunicel“, cum glumea cu jurnaliştii la conferinţa de presă. Şi cum n-a fost „huiduit“ şi nici „n-a aruncat nimeni în el cu roşii şi ouă“, sunt şanse să-l revedem pe scenă şi în alte roluri, în această nouă stagiune. Premiera de duminică seara, cea dintâi din stagiunea 2018-2019, a fost biletul lui câştigător, Ionescu demonstrând că merită aplaudat. În definitiv, oamenii merg la teatru să regăsească crâmpeie din viaţa lor, de ce nu, soluţii la frământările şi problemele lor, să-şi recunoască în actorul de pe scenă, personalitatea. Iar actorul, în general (în cazul de faţă Florin Gabriel Ionescu), poate fi manager sau depanator radio-TV, poate fi orice.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
În conturile a 59 de fermieri au ajuns aproape 800 de mii de lei
CARAŞ-SEVERIN - Aţi ştiut că în Caraş-Severin există fermieri care primesc bani frumoşi de la APIA numai pentru [...] mai multe »
Nu mai vin în Caraş până nu se repară drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a spus un clujean care se chinuia să străbată cu 20 km/oră drumul dintre Dalboşeţ şi [...] mai multe »
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou