REŞIŢA – În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan mondial şi marii coloşi îşi reduc activitatea făcând concedieri masive, cuiva i s-a pus pata pe TMK Reşiţa.
Pata i s-a pus demult şi în repetate rânduri face apel la autorităţi, aruncând praf în ochi, când nu e cazul. Praf care nici măcar nu provine de la TMK, că despre praf este vorba şi la propriu, nu doar la figurat. E-adevărat, când uzina fumega înainte de 1989 de-i săreau capacele, toată lumea se plângea de praful care ne murdărea gulerele la cămăşi, Doamne fereşte să ieşi în oraş îmbrăcat în alb că ajungeai seara gri, iar iarna, zăpada se-înnegrea de pe o zi pe alta. Da, eram îndreptăţiţi atunci să arătăm cu degetul spre uzină din reflex. Au trecut 30 de ani de-atunci, totuşi! S-au schimbat nişte lucruri, însă unii au rămas cu degetul îndreptat tot spre uzină, absolut fără nici un temei.
Pe scurt, un reşiţean care locuieşte în zona Muncitoresc, pe strada Rândul 3, a reclamat depuneri de praf care, potrivit acestuia, ar proveni de la TMK. Prin urmare, conducerea TMK Reşiţa a dispus măsuri în acest sens pentru a demonstra că praful reclamat cu insistenţă de locuitorul respectiv nu provine din fluxul de producţie al TMK , ci are altă sursă. Astfel, în 24 octombrie 2019, în baza unui program de prelevare probe, o echipă de ingineri s-a deplasat în zonă şi a prelevat probe pentru analize de laborator în vederea stabilirii compoziţiei chimice şi determinării provenienţei depunerilor de praf reclamate. Pentru comparaţie, au fost prelevate probe şi din oraş, pentru un referenţial, la care au fost adăugate probe din halda de zgură, praf de la instalaţia de desprăfuire şi probe de la platforma de deversare a zgurii din incinta TMK.
Potrivit rezultatelor analizelor de laborator comandate de TMK Reşiţa, probele prelevate din zona străzii Rândul 3 nu au conţinuturi de zinc şi oxid de fier comparabile pentru a fi asimilate cu praful de oţelărie. Acestea nu pot fi asimilate nici cu conținuturile normale ale probelor din zgura proaspătă, prelevate de la platforma de deversare a zgurii, deoarece conținutul de oxid de fier, oxid calciu și oxid de siliciu diferă față de rezultatele probelor. De asemenea, probele prelevate de pe Rândul 3 au un conținut exagerat de mare de siliciu, care nu este specific proceselor tehnologiei de elaborare din uzina TMK-Reșița. Concluzia este negru pe alb: praful de pe Rândul 3 vine din altă parte.
Întrucât atât probele din zona respectivă, cât şi cele prelevate din oraş au un conținut ridicat de oxid de siliciu, înseamnă că praful are aceeaşi provenienţă, şi-anume, de la lucrările din oraş, străzi neasfaltate, secetă. Cel mai elocvent exemplu este un drum rural, neasfaltat. Cine circulă pe asemenea drumuri, mai ales pe timp de secetă, e imposibil să aibă maşina curată, atmosfera fiind încărcată de praful care se împrăştie, îndeosebi când e vânt.
TMK Reşiţa semnalează o excepţie
În cazul unei probe prelevate la insistenţele unui locatar, care a venit special în zona de prelevare de pe un autoturism, s-a constatat altceva: „După prelevare, echipa s-a deplasat pe strada de unde venise autoturismul şi s-a constatat vizual, precum şi din declaraţiile altor locatari din zonă, că drumul era proaspăt reparat, dar provizoriu, prin umplerea gropilor și nivelarea lor până la cota normală a drumului, cu zgură achiziționată de la halda societăţii, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Acesta este motivul pentru care analiza chimică a prafului de pe capota maşinii se apropie, oarecum, de analiza chimică a zgurei din haldă. Echipa care a prelevat probele în zona Rândul 3 a constatat că străzile nu sunt asfaltate şi generează foarte mult praf atunci când circulă autoturismele în zonă. Maşina cu care echipa TMK a mers în zona Rândul 3 a fost spălată dimineața și după traseul scurt parcurs în acea zonă, circulând cu viteză de 30-40km/h a prezentat depuneri semnificative. Durata staționării în zonă a fost de maximum o oră“.
Tot pentru comparaţie, TMK a utilizat două autoturisme ale societăţii care au staţionat o noapte, după ce au fost spălate, unul în apropiere de Centrul de Zi Maria, în cartierul Lend, iar al doilea în Lunca Pomostului. A doua zi, autoturismele erau murdare, pline de praf. TMK face şi o precizare, extrem de importantă, referitor la acest experiment, şi-anume că, în data de 26 octombrie 2019, uzina era oprită.
În concluzie directorul executiv al TMK Reşiţa, dr.ing. Ioan Romulus Vasile, într-o informare trimisă tuturor autorităţilor din Caraş-Severin, subliniază: „În acest context, nu înțelegem de ce continuă să se dea importanță unei campanii, reluate insistent de un singur locuitor, C.C., care denigrează TMK-Reșița, pe care o face responsabilă de proveniența prafului în zona analizată. Campania de denigrare, care uneori este susținută de unii angajați din rândul autorităților, revine ciclic şi se bazează pe zvonuri, bârfe, păreri neavizate, sesizări anonime, telefoane“.
Cât priveşte mediul, conducerea TMK specifică: „Avem în derulare diverse proiecte de îmbunătățire a protecției mediului, care se află în fază de proiectare și verificare și care sunt declanșate voluntar de uzină fără a avea la bază impuneri ale autorităţilor în domeniu, ceea ce denotă un ridicat spirit de responsabilitate socială al companiei TMK“.
Oare ce s-ar întâmpla dacă aproximativ 1000 de oameni ar fi concediaţi în zilele următoare, dacă TMK Reşiţa s-ar închide? Cui foloseşte această campanie denigratoare, când se fac eforturi pentru dezvoltarea durabilă a uzinei reşiţene într-o perioadă nefastă pe piaţa mondială a oţelului?
Alexandra Gorghiu