Reactualizat la:

Povesti din spatele tabloului

Povesti din spatele tabloului
REŞIŢA – Grupa de adulţi a Clubului „Contrast” şi-au prezentat lucrările la galeria Direcţiei pentru Cultură.

Rectifica

În urmă cu doi ani, artistul plastic Marian Truţulescu punea bazele primului club privat de artă din municipiu, un spaţiu creat special pentru cei ce-şi doresc să petreacă câteva ore pe săptămână în faţa şevaletului. Doctor în arte vizuale, Marian Truţulescu predă în cadrul Clubului „Contrast” atât cursuri de desen, grafică şi pictură, cât şi de artă decorativă şi design.

Miercuri după-amiaza, la galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură, au fost expuse lucrările grupei de adulţi care frecventează cursurile de pictură din cadrul clubului. Aceasta este cea de-a treia expoziţie a Clubului „Contrast”, ultima având loc în luna iunie a acestui an, iar în cadrul ei expuneau copii cu vârste între 5 şi 13 ani. Revenind la seara de miercuri, galeria Direcţiei pentru Cultură s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de vizitatori, în mare parte, rude, prieteni şi apropiaţi ai celor care au expus: Iulia Pera, Raluca Soran, Adriana Petrescu, Marcel Pâlvăritura şi Gabriel Weisz.

În total, s-au regăsit aproximativ 30 de picturi, realizate în ulei şi acril pe pânză, cu o tematică variată, majoritatea reproduceri după diverşi maeştri, dar şi lucrări cu caracter personal, pe care autorii au dorit să le realizeze în cadrul orelor de curs. „Este foarte important ca şi pregătire artistică să te uiţi în spate, să vezi ce au făcut precursorii, care sunt sau care au fost tendinţele la un moment dat, şi ce se poate duce mai departe, ce se poate experimentaca punct de pornire pe mai departe, pe partea personală a creaţiei. Sunt şi lucrări cu caracter personal, iar aici se vede cel mai bine ceea ce ei au reuşit să înveţe până acum sau cu ce au venit personal în creaţiile lor. Fiecare îşi exprimă foarte clar propriile convingeri”, a declarat în deschiderea evenimentului Marian Truţulescu.

Gabriel Weisz este unul dintre cei cinci cursanţi ai Clubului „Contrast”, şi se află la cea de-a doua expoziţie. Pictează de 15 ani, însă venirea sa la clubul de artă l-a ajutat să-şi perfecţioneze tehnica. „Nu am crezut că voi avea atât de multe lucruri de învăţat, iar sfaturile primite de la Marian mi-au lărgit viziunea, lucru pe care mi l-am şi dorit, la fel cum îmi doresc să mă şi fac cunoscut. Pe lângă pasiunea mea pentru pictură, venirea la club m-a ajutat să mă deconectez de la grijile cotidiene, pentru că în cele două ore petrecute pe săptămână aici, mă relaxez total şi sunt în lumea mea”, ne-a spus Gabriel. De profesie medic, Raluca Soran face parte din cadrul Clubului „Contrast” încă de la deschiderea acestuia. „Dorinţa mea de a învăţa să pictez este mai veche, iar în expoziţia de astăzi (miecuri, 13 noiembrie – n.r.) am peisaje, flori şi un portret. Compoziţiile sunt în principal reproduceri după maeştri, pentru că aşa învăţăm armonia, culoarea şi numai două din cele şase lucrări sunt creaţii personale. Nu am încă un stil personal, nici nu mă consider artist, însă mă bucur de întâlnirile de la club”, a mărturisit Raluca Soran.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou