CARAŞ-SEVERIN – Aşa cum se spunea la nivel de judeţ, primăriile au înţeles necesitatea prelungirii lucrului pentru eliberarea de cărţi de identitate, acestea putând fi cerute şi sâmbătă, înaintea alegerilor, şi duminică, în ziua votului.
Corina Vîrvoni, directorul executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a judeţului Caraş-Severin, ne-a declarat: „Pentru buna desfăşurare a alegerilor pentru preşedintele României care se vor desfăşura, primul tur, în 10 noiembrie 2019, la nivelul serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor din judeţul Caraş-Severin, se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul pentru eliberarea cărţilor de identitate după următorul program: sâmbătă, în data de 9 noiembrie 2019, în intervalul orar 8.00-16.00, astfel cetăţenii care au cartea de identitate expirată sau pierdută se pot adresa pentru eliberarea unei cărţi de identitate; duminică, în ziua votului, serviciile publice comunitare desfăşoară activităţi de la ora 8.00 dimineaţa, la Reşiţa până la ora 20.00. În ceea ce priveşte serviciile din restul judeţului – având în vedere că actele de identitate se tipăresc la sediul serviciului de la Reşiţa –, se pot solicita cărţi de identitate până la ora 17.00“.
A.M.