Reactualizat la:

Potenţial este, voinţă nu prea

Potenţial este, voinţă nu prea
DOGNECEA – Turismul în zona Dognecea, promovat de investitori şi nu de administraţia locală.

 (3 comentarii)

Rectifica

Turismul la Dognecea dă semne de însănătoşire după o lungă perioadă de convalescenţă. Meritul este al unor investitori care au ştiut să profite de peisajul pitoresc al zonei, şi mai puţin al celor din administraţia locală care aşteaptă încă finanţări europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii în comună.

„În luna august vom demara lucrările la canalizare şi la staţia de epurare, urmând ca anul viitor să depunem un proiect integrat în vederea alimentării comunei cu apă. De asemenea, avem în vederea modernizarea parcului din centrul localităţii, precum şi amenajarea unor locuri de parcare, şi a unor trasee turistice“, a declarat primarul comunei Dognecea, Elena Moise.

Idei pentru promovarea turismului în zonă are şi viceprimarul Gheorghe Vreju: „Avem potenţial turistic… dacă ar fi şi bani, am face multe. Oricum prioritar pentru noi este amenajarea unei tabere pentru copii, unde aceştia să-şi poată petrece vacanţa de vară“. Până când administraţia va reuşi să-şi ducă la bun sfârşit toate proiectele, puse deocamdată pe hârtie, turiştii sunt atraşi la Dognecea de cei care au fost cu un pas înaintea acesteia.

Spre exemplu, administratorul pensiunii, ridicată chiar pe malul Lacului Mare de la Dognecea, atrage, în special pe perioada verii, zeci de timişoreni şi reşiţeni. Cei care nu vor însă să scoată prea mulţi bani din buzunare, aleg să-şi instaleze corturile în coada Lacului cu Nuferi, aflat în administrarea Primăriei Dognecea. Cum aici nu a fost amenajat nici un loc pentru campare, este lesne de înţeles că administraţia locală nu câştigă nici un leu de pe urma turiştilor, poate tocmai pentru că nu face prea multe pentru ei.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou