Reactualizat la:

Pot cere despăgubiri mai mari

Pot cere despăgubiri mai mari
REŞIŢA – CCR a decis că deţinuţii politici vor putea cere despăgubiri mai mari de 10.000 de euro.

 (2 comentarii)

Miercuri, 20 octombrie, Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea făcută de către Avocatul Poporului cu privire la unele prevederi din OUG 62/2010, referitoare la cuantumul despăgubirilor pe care instanţele de judecată le pot acorda foştilor deţinuţi politici, în baza Legii nr.221/2009.

La începutul acestei luni, CCR a dezbătut această sesizare privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din OUG 62/2010, prin care a fost limitată valoarea despăgubirilor pe care le pot obţine în instanţă foştii deţinuţi politici. Articolul I punctul 1 al ordonanţei contestate prevede că instanţele pot acorda foştilor deţinuţi politici daune în valoare de maxim 10.000 de euro, rudelor de gradul I ale acestora maxim 5.000 de euro, iar descendenţilor de gradul al II-lea maxim 2.500 de euro.

Potrivit Avocatului Poporului, limitarea prin această ordonanţă la 10.000 de euro a daunelor pe care instanţele le pot acorda deţinuţilor politici, în baza Legii nr.221/2009, încalcă principiul egalităţii în faţa legii.

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou