Reactualizat la:

Posturi reduse în învăţământ

Posturi reduse în învăţământ
CARAŞ-SEVERIN – Sute de angajaţi, personal nedidactic, au rămas fără un loc de muncă în urma unui ordin al Ministerului Educaţiei.

Rectifica

Cu toate acestea, faţă de alte judeţe, în Caraş-Severin situaţia nu este foarte gravă deoarece foarte multe posturi au fost neocupate. În urma reducerilor de personal nedidactic, în judeţ, la nivelul cluburilor sportive au fost reduse 11 posturi, 12 posturi la nivelul palatelor şi cluburilor copiilor, jumătate de post la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi doar două posturi la Casa Corpului Didactic.

„La nivelul Inspectoratului Şcolar practic nu suntem afectaţi de noile organigrame iar la celelalte unităţi conexe încercăm să găsim rezolvări pentru cei aflaţi în restrângere. Şcoliile şi grupurile şcolare au intrat în restrângere la posturi încă din luna ianuarie când a apărut pe tapet problema celor 15.000 de posturi, alte reduceri nu se fac acum iar la nivelul cluburilor sportive, din cele 11 posturi reduse, practic doar trei persoane sunt afectate“, ne-a declarat insp. şc. gen. adj., prof. Mircea Meilă.

De noutate sunt reorganizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Casei Corpului Didactic şi a Palatelor pentru copii. Dar acolo reorganizarea ţine de eficientizare şi nu au fost înregistrate reduceri masive. În judeţul Caraş-Severin sunt situaţii în care au fost restructurări de jumătate de posturi, sau de un post şi chiar dacă au fost reduceri de personal nedidactic şi în cadrul cluburilor sportive, conform inspectorului şcolar general adjunct, acestea nu afectează funcţionarea unităţilor, iar activitatea lor va decurge normal.

„Există reduceri dar la noi în judeţ nu e situaţia dramatică, alte judeţe se confruntă cu probleme mai mari. Fiecare coleg care-şi pierde locul de muncă este afectat dar nu e o situaţie de amploare. Sigur că regretăm această situaţie dar încercăm să găsim soluţii“, a completat prof. Mircea Meilă.

Lavinia Predescu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou