Reactualizat la:

Poştaşul nu sună în februarie

Poştaşul nu sună în februarie
REŞIŢA – Toate alocaţiile de stat pentru luna ianuarie vor fi virate prin mandat poştal.

Rectifica

Dacă anul trecut, Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare, se ocupa de plata alocaţiilor de stat, de la 1 ianuarie 2008, sarcina revine Ministerului Muncii, prin Direcţiile de Muncă şi Protecţie Socială.

Pentru aceasta, inspectoratele şcolare şi Direcţia de Protecţia Copilului trebuiau să transmită direcţiilor de muncă datele personale ale beneficiarilor (CNP-ul părinţilor, adresa poştală, codul poştal). Datele au fost trimise, însă odată cu ele şi o mulţime de greşeli pentru care vor suferi elevii.

Cei pe care poştaşul nu-i va vizita la domiciliu pentru a le da alocaţiile, pentru că aceasta este modalitatea de acordare a banilor pentru luna ianuarie, vor trebui să meargă la DMPS Caraş-Severin pentru a fi introduşi în baza de date.

Dacă datele transmise sunt incorecte, elevii nu îşi vor primi alocaţia pe luna ianuarie.

„Noi vom face plăţile conform listelor primite. Oricare ar fi situaţia, banii nu se pierd, ei voi ajunge la elevi în luna martie“, ne-a spus Corina Nichita, Director Executiv-Adjunct la Asistenţa Socială din cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Caraş-Severin.

Pe lângă mandatul poştal, părinţii pot solicita deschiderea unui cont personal sau a unui card, în care să le fie virate alocaţiile. Ei vor trebui să aducă un extras de cont, o copie după certificatul de naştere al copilului şi copia după BI/CI al unuia dintre părinţi la DMPS, pentru a stabili modalitatea de plată începând cu alocaţia aferentă lunii februarie.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
O carte pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
De Ziua Banatului, oaspeții Reșiței au fost primiți cu steagul Banatului
REŞIŢA - La 100 de ani de la intrarea primilor militari români în Banat și la mai bine de trei secole de la [...] mai multe »
Accident cu cinci victime, pe centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - O persoană de 72 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav [...] mai multe »
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou