Reactualizat la:

Portile vestice ale Resitei

Portile vestice ale Resitei
REŞIŢA – După ce mai mulţi ani doar a fost curtat de oraşe străine, municipiul de pe Bârzava şi-a deschis porţile vestice.

Rectifica

Dacă până în urmă cu câţiva ani Reşiţa nu avea nicio înfrăţire, acum, cel puţin la acest capitol, stăm bine. În primul rând, municipalitatea de pe Bârzava şi-a îndreptat privirile spre partenerii tradiţionali, din Banatul sârbesc, dar apoi şi spre occident.

Deja este pe picior de derulare un proiect de cooperare transfrontalieră cu Kikinda, pe lângă un altul, derulat în parteneriat cu Veliko Gradişte şi cu autorităţile din Lugoj.

„Realizarea de înfrăţiri este o altă prioritate a noastră, dar şi continuarea acestora. Pentru că până acum trei ani şi jumătate n-am avut nicio înfrăţire“, spune Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Acesta a precizat că municipalitatea are în vizor implementarea mai multor proiecte cu oraşele cu care deja ne-am înfrăţit. Şi dacă deja oraşele sârbeşti cu care ne-am înfrăţit şi-au dat acordul pentru astfel de colaborări, primăria de pe Bârzava şi-a fixat drept ţintă realizarea de parteneriate cu oraşul francez Caen.

Şi totuşi, gândurile Reşiţei nu zboară neapărat atât de departe. Asta pentru că, potrivit municipalităţii, vor continua diferite proiecte care să pună în valoare specificul Reşiţei. „Cum să promovăm Reşiţa? Noi avem terenuri mai puţin folosite. V-am mai informat, am creat o asociaţie a oraşelor monoindustriale – Reşiţa, Anina şi Bocşa – şi o să vedem în ce măsură o să ţină cineva cont de acele idei ale noastre“, spune Mihai Stepanescu.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Resita a obţinut semnatura de 10 milioane de euro
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a semnat, alături de Sorin Maxim, şeful ADR Vest, documentele care vor atrage importanta [...] mai multe »
Primii colindatori la Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte pretutindeni în Caraş-Severin, astfel că, în această [...] mai multe »
S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita
REŞIŢA - Pentru a-i scuti pe reşiţeni de drumurile obositoare şi costisitoare la clinicile şi spitalele din [...] mai multe »
Noi îţi dăm bradul de Crăciun!
REȘIȚA - Fii primul care vine mâine, 18 decembrie 2018, la sediul redacţiei Jurnal CS! Fă un abonament pe 3 luni [...] mai multe »
Exista si resiteni care nu asteapta primarul sa le curete strada!
REŞIŢA - Da, haosul alb a pus stăpânire pe Reşiţa, pe Caraş-Severin. Ca de obicei, autorităţile sunt prinse şi [...] mai multe »
Multe localitati zac in bezna. Enel nu mai face fata!
REŞIŢA - Un număr de 24 de echipe ale E-Distribuție Banat și contractori au continuat și pe parcursul nopții [...] mai multe »
DSP a demarat campania de vaccinare antigripala
REŞIŢA - Campania este iniţiată de Ministerul Sănătăţii la nivel naţional şi se va desfăşura până la [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru tramvai
REŞIŢA - Zilele acestea, documentaţia pentru amplul proiect va fi depusă spre finanţare. mai multe »
Au curs zeci de tone de antiderapant pe strazile Resitei
REȘIȚA - Un weekend de cod portocaliu a determinat mobilizarea în forță a echipajelor de intervenție și la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou