Reactualizat la:

Porţile rămân închise

Porţile rămân închise
ORAVIŢA – Autorităţile orăviţene sunt obligate să modernizeze şi să doteze Cinematograful „Caraş“.

 (1 comentariu)

Rectifica


Uşile Cinematografului „Caraş“,
din localitate, sunt închise de mai bine de zece
ani. Potrivit prevederilor Legii nr. 303/03.12.2008
cinematograful, împreună cu terenurile
şi bunurile aferente, au trecut din administrarea
„România – Film“, în domeniul
public al unităţilor
administrativ-teritoriale locale.


Punerea în aplicare a dispoziţiei se face pe
baza unui protocol ce urmează a fi încheiat,
în luna martie, între primarul
Oraviţei, Ion Goga, şi reprezentantul
mandatat de conducerea „România –
Filma“. După semnarea sa,
autorităţile orăviţene sunt
obligate să asigure, pentru o perioadă de
minimum 15 ani, producţii cinematografice, iar
în maximum patru ani să asigure
investiţiile necesare pentru reabilitarea
sălii.


Chiar dacă orăviţenii visează la
ziua în care uşile Cinematografului
„Caraş“ se vor deschide,
declaraţiile edilului nu sunt deloc
îmbucurătoare: „Vom reabilita
faţada clădirii, dar în ceea ce
priveşte funcţionalitatea cinematografului am
mari semne de întrebare.


Costurile sunt mult prea mari şi nu sunt dispus ca
banii comunităţii să se ducă pe un
astfel de proiect. Dacă vom reuşi să
obţinem o finanţare europeană,
situaţia se va schimba“.


Roxana Nafiru


roxana.nafiru@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Instanţa a decis: arestări în cazul permiselor pentru arme!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru [...] mai multe »
Mocioalcă: Cred că nu mai vedem pădurea de copaci!
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean susţine că nu are nicio legătură cu dosarul permiselor pentru armă şi că [...] mai multe »
Autobuzul Moşului a ieşit pe traseu
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat decontarea din bugetul local a cheltuielilor prilejuite de Autobuzul [...] mai multe »
Noi percheziţii în Caraş! Pentru trafic de droguri şi spălare de bani în Vest!
CARAŞ-SEVERIN - Povestea are rădăcini în Europa de Vest, unde au fost ridicate nu mai puţin de 5,5 tone de [...] mai multe »
Cican le arată pisica aleșilor PNL și PSD
CARANSEBEȘ - Și nu doar lor, ci și medicilor care, în opinia managerului Adrian Cican, au prejudiciat financiar [...] mai multe »
Prefectul Matei Lupu a demisionat! „Am demisionat pentru că am coloană vertebrală!”
CARAȘ-SEVERIN - Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, iar demisia prefectului de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou