Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Chiar dacă la nivel județean este aliatul PSD și beneficiază de un post de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici (PMP) îl taxează pe Facebook pe liderul social-democrat Liviu Dragnea, condamnat ieri în primă instanță la 3 ani și 6 luni cu executare.

„Nu râde, Dragnea! Ai greşit, Liviu Dragnea! Du-te la puşcărie! Justiţia este una pentru toţi, fie vorba de oameni simpli, fie vorba de politicienii de rang înalt!”, este îndemnul vicelui CJ pentru șeful PSD.

Popovici nu a rămas indiferent nici la încercările PSD de schimbare a legilor justiției, astfel încât Liviu Dragnea să fie scos basma curată. „În sfârşit se poate spune că justiţia nu s-a lăsat intimidată, cu toate încercările disperate ale unora, de schimbare a legilor, în timpul nopţii. Problema care ne macină, însă, se referă la <<soldaţii>> lui Dragnea, care vor dori, cu şi mai mare aplomb, schimbarea legilor care privesc abuzul în serviciu, aşa încât, până la viitoarea decizie a justiţiei să nu mai fie valabilă! Îmi permit să sper că acest lucru nu se va întâmpla! Ce ţară suntem, dacă o personalitate politică de acest rang rămâne necondamnată, în condiţiile în care omul simplu plăteşte cu vârf şi îndesat, cu ani de puşcărie, pentru o raţă furată? Şi să nu uităm că Dragnea mai are o condamnare definitivă, la doi ani cu suspendare, în dosarul Referendumului. Nutresc speranţa că în România scara valorilor va fi refăcută şi că nu vom fi catalogaţi, din nou, de europeni, drept o ţară în care corupţia este <<la ea acasă>>”, a precizat liderul PMP Caraș-Severin.