SASCA MONTANĂ – Primarul Ion Poplicean a depus luna trecută, la Bucureşti, avizele şi documentele necesare în vederea accesării Programului Naţional pentru Dezvoltare Locală II, urmând ca până la finalul lunii decembrie să fie semnate şi contractele de finanţare pentru proiectele sale cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Proiectele depuse la minister vizează introducerea reţelelor de apă şi canalizare în satele Potoc, Slatina Nera şi Bogodinţ, precum şi reabilitarea şi modernizarea dispensarului din Sasca Montană.
Potrivit declaraţiilor primarului din Sasca Montană, în următoarele săptămâni acesta va semna ordinul pentru începerea lucrărilor la şcoala şi grădiniţa din localitatea Slatina Nera, unde se vor face reparaţii şi modernizări, cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I. Prin acelaşi program vor fi alocate fonduri şi pentru introducerea sistemului de canalizare în localităţile Sasca Montană şi Sasca Română.
„Alimentarea cu apă am reuşit să o realizăm pe Ordonanţa 7, iar acum suntem în faza licitaţiilor pentru canalizare. Vara aceasta am semnat şi contractul de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru asfaltarea mai multor tronsoane de drum. Şi în acest caz, urmează să demarăm procedurile pentru achiziţiile publice. De asemenea, am repus pe PNDL II proiectul pentru reabilitarea pieţei agroalimentare din Sasca Montană, care ne-a fost respins iniţial, precum şi cel care are în vedere modernizarea iluminatului stradal. Cel din urmă nu este o prioritate căci, în anii trecuţi, am reuşit să punem becuri economice, însă ştiu că proiectul prevede fonduri pentru montarea de lămpi stradale cu LED, ceea ce ar duce la un consum şi mai mic de electricitate“, a mai precizat Ion Poplicean.
Primăria Sasca Montană este beneficiara lucrării derulate şi finanţate de Compania Naţională de Investiţii în satul Bogodinţ, unde va fi reabilitat căminul cultural. „Am predat amplasamentul către CNI şi, din câte am aflat, licitaţia pentru atribuirea lucrării s-a făcut deja. Am primit semnale, din partea aceleiaşi companii, că va intra la finanţare şi căminul din Slatina Nera“, a concluzionat Ion Poplicean.