REŞIŢA – Nemulţumirile reşiţenilor vizavi de bălăriile care au invadat cimitirele nu au rămas fără răspuns, în cel mai scurt timp vegetaţia urmând să fie cosită, spune Hadrian Popescu.
În urma apariţiei articolului „Cimitirele reşiţene sunt invadate de şerpi şi vegetaţie“ în ediţia de marţi, 9 iulie 2019, a Jurnal de Caraș-Severin și pe Caon.ro, şeful consilierilor liberali din Consiliul Local Reşiţa, Hadrian Popescu, şi-a cerut scuze tuturor celor care şi-au exprimat, într-un fel sau altul, nemulţumirea pe reţelele de socializare în legătură cu starea cimitirelor: „Ştiu că oamenii sunt nemulţumiţi, este şi firesc pentru că nu e plăcut să păşeşti prin fân sau cu teamă de şerpi când mergi la mormântul cuiva drag. Eu înţeleg nemulţumirile, dar şi pe reşiţeni îi rog să înţeleagă că ploile dese din ultima vreme nu au permis muncitorilor să taie iarba. Iar când vremea s-a mai îmbunătăţit, toţi angajaţii de la Serviciul de Întreţinere, care nu sunt aşa mulţi, au fost angrenaţi în pregătirile pentru Custom. Şi acolo a trebuit tăiată iarba, curăţat locul. În cel mai scurt timp lucrurile se vor remedia, iarba va fi cosită, cimitirele vor arăta altfel“.
A.G.