REŞIŢA – Edilul speră să creeze sute de locuri de parcare pe spaţiul garajelor care sunt folosite ca depozit de murături şi vechituri.
La fel ca în mai toate colţurile lumii, problema parcărilor se acutizează pe zi ce trece şi la Reşiţa. Fie că e vorba despre parcările cu plată, cele de domiciliu sau cele la liber, Reşiţa este în criză, în special din cauza creşterii numărului celor care cumpără maşini străine la mâna a doua. „Fraţilor, înţelegeţi că nu pot să fac atâtea parcări câte maşini la mâna a doua puteţi voi cumpăra“, exclama Ioan Popa, primarul Reşiţei.
Şi dacă Primăria a tot apelat la desenat şi reamenajat, pentru crearea de noi parcări, în multe zone aceste artificii nu se mai pot face. Aşa că primarul Ioan Popa promite să mai taie din criză urmând exemplul unor mari municipii din ţară, precum Oradea, unde spune că au fost demolate recent undeva la 300 de garaje. Pe spaţiul care a fost ocupat de acestea au putut răsări nu mai puţin de 500 de locuri de parcare.
Edilul vorbea despre zeci de „mizerii de garaje“, care stau să cadă în special printre blocurile din Reşiţa, şi în care oamenii nu-şi mai ţin maşina, ele devenind depozite. Locatarii îşi ţin acolo vechea tâmplărie de lemn, pe care au înlocuit-o cu termopane, mobila veche şi alte lucruri care nu mai au loc în apartament, pe care refuză să le arunce. „Dar maşina n-o ţin în garaj, ci pe alt loc de parcare, blocând practic atâta spaţiu“, conchide edilul. Aşa că se va trece la demolarea garajelor cu pricina, în ideea că în locul a fiecare două dintre ele vor putea fi parcate cel puţin trei maşini. Iar în caz de conflict, Ioan Popa promite să recurgă la exproprieri pentru cauză de utilitate publică.