Reactualizat la:

Popa pregateste proiectul Semmeringului Banatean

Popa pregateste proiectul Semmeringului Banatean
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Edilul spune că dacă vor fi probleme, e gata să plătească studiul de prefezabilitate din banii lui, doar pentru a pune pe roate un proiect de anvergură, benefic pentru tot vestul ţării.

 (1 comentariu)

Rectifica

Subiectul necesităţii euroregiunilor a rost readus în actualitate pe scena vestului, în cadrul întâlnirii dintre primari, mai ales în contextul unor proiecte de anvergură. Pentru că regiunea nu se ocupă de probleme sociale sau de cele de mică infrastructură, ci de marea infrastructură şi de dezvoltarea economică. În acest context, „eu voiam să vă smulg, domnule Robu, colegul meu, o promisiune“, spunea Ioan Popa, primarul Reşiţei, înaintea prezentării unei idei deocamdată mult prea îndrăzneţe pentru cadrul legal actual, pentru care a cerut acceptul lui Nicolae Robu, şeful administrativului timişorean.

„Vă spun specific, eu am demarat deja un studiu de prefezabilitate cu Iproplan Berlin, mi l-am asumat, dacă trebuie să plătesc la Curtea de Conturi, plătesc din banii mei, nu e o problemă, în care facem trei faze: faza 1 – tren-tram Reşiţa Nord-Reşiţa Sud, ca să schimb regimul de la tren în tramvai, că are alte distanţe de siguranţă şi aşa mai departe; faza 2 – Reşiţa-Bocşa-Berzovia-Oraviţa-Anina, ca să putem face Semmeringul Bănăţean funcţional, ştiţi Semmeringul, aţi auzit de el toţi, prima cale ferată montană din România, o rută superbă, chiar vă invit s-o vizitaţi; şi faza 3 – Reşiţa-Timişoara. De ce? Pentru ca să-i aduc colegului Robu oamenii mai repede la lucru, spre exemplu într-o oră, sau – să nu ne-audă – ca să vină timişorenii spre munte, spre Semenic“.Deşi ideea primarului Ioan Popa este îndrăzneaţă iar proiectul este unul de o necesitate reală pentru zonă, până la punerea în aplicare sunt necesari mai mulţi paşi decât ne-am imagina, pentru că deocamdată nici contextul legislativ nu permite asemenea iniţiative.

Edilul reşiţean a explicat: „Acest proiect în trei faze, de la Reşiţa-Bocşa-Berzovia-Oraviţa-Anina şi Timişoara, este un proiect care este în beneficiul tuturor celor din zona Banatului de Munte şi a celui de Câmpie. Poate unii nu ştiţi, acum Reşiţa-Timişoara se face în două ore jumate, 100 de kilometri. Ăştia se pot face în 40 de minute! Acest proiect l-am calculat deja, o să vină datele de la Iproplan de la Berlin, dar e un proiect care înseamnă undeva la două, trei sute de milioane de euro. Eu nu pot să-l fac, că nu-i teritoriul meu, nici dl Robu nu poate să-l facă din acelaşi motiv. Avem nevoie şi de Oraviţa, şi de Anina, şi de toate unităţile administrativ teritoriale prin care trec şi, evident, avem nevoie şi de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, şi de Consiliul Judeţean Timiş, pe raza cărora trec. De aceea vreau să smulg promisiunea colegului meu, Nicolae Robu, că dacă reuşim să stipulăm în legislaţie, prin presiunile pe care le vom face, va fi de acord să facem acest proiect împreună“.

Răspunsul lui Nicolae Robu a venit neaşteptat de repede: „Absolut! N-am nicio ezitare! Uitaţi ce prompt v-am spus. Cum să nu? Este un proiect excelent şi ar fi un beneficiu uriaş pentru noi, pentru timişoreni, să avem o mobilitate atât de bună. Şi în plus va fi şi ecologică. Sigur că da!“.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Recoltă bogată de roşii prin programul „Tomata românească”
CARAŞ-SEVERIN - Cei 27 de legumicultori cărăşeni, beneficiari ai programului de ajutor de minimis, au reuşit să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou