Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Votul celor doi aleși liberali alături de PSD la ultima ședință a Consiliului Local Caransebeș nu a rămas fără consecințe.
„În urma ședinței Biroului Politic Local al Organizației PNL Caransebeș, care a avut loc joi, 28.02.2019, la punctul 2 de pe ordinea de zi, <<Discuții și luarea de măsuri statutare ca urmare a comportamentului politic și a modului de vot al celor doi consilieri locali PNL Toma Tămășilă și Ioan Pop>>, s-a ajuns la concluzia că au încălcat mai multe articole statutare și decizii politice luate atât la nivel național cât și la nivel local, cu privire la poziționarea față de acțiunile PSD. Ca urmare a celor discutate, s-a votat excluderea din PNL a celor doi consilieri locali, decizie votată în unanimitate de către colegii prezenți la ședință. Propunerea de excludere va fi înaintată Biroului Politic Județean, forul statutar, în astfel de cazuri, care va analiza și va vota în consecință”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Caransebeș, semnat de președintele interimar Andrei Ungur.