REŞIŢA – Remarca a fost făcută de primarul Ioan Popa, vizavi de folosirea clasicei fiole în cazul maşinilor autonome, fără şofer, care ar putea face parte şi din viaţa urbei.
Ultimele evenimente petrecute pe scena vieţii publice reşiţene arată mai mult decât deschiderea municipalităţii spre vehiculele electrice. Şi chiar dacă până nu demult subiectul părea unul îndepărtat, chiar de domeniul ştiinţifico-fantasticului pentru malurile Bârzavei, acum a devenit unul central, la ordinea zilei. Au apărut prima staţie de alimentare, primii proprietari reşiţeni de vehicule electrice, primele taximetre electrice în pregătiri şi chiar vehicule electrice pe lista de cumpărături a Primăriei.
Ioan Popa, primarul municipiului, nu se opreşte însă aici, mergând până la ideea că reşiţenii ar putea renunţa la clasica maşină poluantă, proprietate personală, pentru a trece în era mobilităţii urbane, centrate pe vehicule electrice închiriate de mai mulţi cetăţeni, pe bază de carduri. Şi chiar dacă scenariul ne duce tot cu gândul la filmele de la Hollywood sau la salonul auto de la Geneva, edilul a adus aceste idei chiar aici, pe malurile Bârzavei.
„Săptămâna trecută am fost la Bucureşti şi am vorbit la o conferinţă care se numea «Cities of tomorrow», «Oraşele de mâine», ne aminteşte edilul. Am avut bucuria să particip alături de primarul Boc din Cluj, de directorul Continental pe România, şi acolo am auzit un lucru extrem de interesant. Şi, practic, atunci când auzi lucruri argumentate, trebuie să le bagi la cap şi să vezi dacă poţi să te adaptezi sau să fii atent în viitor la ce se întâmplă. Informaţia a fost dată de directorul de la Continental, şi anume că 90% din timpul unei maşini – vorbim de maşini clasice, electrice, e irelevant până la urmă – ea staţionează! Nu m-am gândit, eu personal, niciodată la lucrul ăsta. Mergem seara acasă, lăsăm maşina în parcare, până dimineaţa stă. Dimineaţă plecăm cu maşina la serviciu, o lăsăm în parcare şi maşina stă până terminăm serviciul. Şi dânşii dezvoltă acum cu o mie de tineri din România, un centru de cercetare pentru maşina autonomă. Probabil că aţi auzit despre acest gen, există deja în piaţă, se lucrează la reglementări acum. Deci maşina autonomă, care practic merge singură, te urci în ea, are memorat pe GPS tot, te duce unde vrei. Şi planul de viitor care este? Maşina aia să se introducă într-un sistem de «car sharing» («împărţire a maşinii» – n.r.). Adică nu mai ai maşina ta, ai un abonament şi ai acces la o maşină, ai găsit-o în parcare, ai luat-o, te-ai urcat în ea, cu cardul, te-ai dus, îţi faci treaba, o laşi într-un alt loc. Pare de domeniul science fiction-ului (ştiinţifico-fantasticului – n.r.) astăzi, dar este un proiect inteligent, zic eu. Şi dacă luăm în calcul faptul că 90% din timpul unei maşini ea stă, devine chiar important să găsim soluţii, pentru că altfel nu vom mai face faţă cu parcările la nivel mondial. Şi e şi uşor stupid să ai o maşină pe care s-o utilizezi de fapt 10% din timpul unei zile. (…) Vreau să vă spun că la nivel de administraţie publică locală, eu cel puţin, primarul Reşiţei, voi fi foarte atent la modul în care evoluează această tendinţă. Şi să fim pregătiţi! Dacă va fi să se pună în piaţă, s-o luăm! Şi ca s-o ţin aşa în anecdotică, dacă vreţi, spunea directorul Continental România, că la ora asta, la nivel mondial, cea mai mare problematică este de legislaţie. Pentru că vă imaginaţi ce înseamnă să vadă un poliţist de la Rutieră, să oprească o maşină pe dreapta, şi când se uită, nu e nimeni la volan. Trebuie legiferat ce, cum, cine răspunde. El e pregătit poate cu fiola de alcool, dar n-are cui să i-o pună, că nu conduce nimeni maşina“.