Reactualizat la:

Politistii caraseni, in stand-by sindical

Politistii caraseni, in stand-by sindical
REŞIŢA – Comentariile legate de modificarea Statutului poliţistului au amuţit la decizia Curţii. După ce preşedintele Traian Băsescu a promulgat la începutul acestei săptămâni actul normativ prin care se modifică Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sindicaliştii cărăşeni în uniformă au rămas în aşteptare.

Rectifica

Şi asta după ce, în prealabil, săptămâna trecută, Curtea Constituţională a respins sesizarea unor deputaţi privind neconstituţionalitatea legii respective.

Demnitarii amintiseră că, prin modificările făcute la Statutul poliţistului, rămâne la dispoziţia primului ministru să ia orice măsură referitoare la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Poliţiştii aveau statut de funcţionari publici speciali, iar în urma modificărilor făcute, ei pot fi disponibilizaţi printr-un singur ordin al ministrului, ceea ce este neconstituţional, în acceptul celor ce s-au opus legii.

Plenul Camerei a decis, în 31 mai, ca din 1 ianuarie 2012, reconversia profesională a poliţiştilor al căror raport de serviciu încetează în urma reorganizării unităţii sau a reducerilor de posturi să se facă în următoarele şase luni după adoptarea acestor măsuri.

Modificările aduse Statutului poliţistului, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2012, mai prevăd că procedura şi cazurile de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului vor fi stabilite prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor. Tot din 1 ianuarie 2012, activitatea şi conduita poliţiştilor vor fi evaluate o dată pe an, iar concluziile vor fi consemnate în evaluarea anuală prin acordarea unui calificativ (foarte bine, bine, satisfăcător, nesatisfăcător).

„Nici măcar nu mai putem comenta ceva hotărât de Centru şi care a trecut deja prin faţa Curţii Constituţionale… Nu există semnale nici în privinţa disponibilizărilor, aşa cum s-au primit de către colegii noştri din minister – jandarmi şi pompieri. E doar zvonistică, şi noi aşteptăm acum lucruri concrete. Totul se va hotărî la nivel central, iar noi nu putem să facem prea multe acum“, ne-a declarat inspectorul principal Mircea Cherteş, liderul de sindicat din cadrul IPJ Caraş-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Aparitie rara in padurile carasene
CARAȘ-SEVERIN - Imagini cu un exemplar de capră neagră au fost date recent publicității de Asociația Wild [...] mai multe »
Sapte zile de teatru la Oravita 201/100
ORAVIŢA - Începând cu acest weekend, oraşul cu patină imperială va găzdui un festival de teatru, care va deveni [...] mai multe »
Bomba de aruncator, gasita pe Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Descoperirea a fost făcută de muncitorii care lucrau la modernizarea infrastructurii de apă de pe artera [...] mai multe »
Sefii, chemati la desteptare, inaintea supei
REŞIŢA - Matei Lupu, prefectul judeţului, nu a ratat ocazia de a le atrage din nou atenţia şefilor instituţiilor [...] mai multe »
O sa aveti apa cand o sa vrea Popa!
REŞIŢA - Cine şi-a investit economiile sau banii de afaceri în terenuri pe la Kilometrul 7 sau 8 are parte de o [...] mai multe »
Marius Balean, director al Directiei de Tineret si Sport
CARAŞ-SEVERIN - Fostul director al Gărzii de Mediu Caraş-Severin, Marius Bălean, a fost numit, prin Ordin al [...] mai multe »
Telescaunul Valsanu, autorizat cu acte in regula
MUNTELE MIC - Anunțul a fost făcut joi de omul de afaceri Romeo Dunca, după inspecția CNCIR și ISCIR pe Muntele [...] mai multe »
In pepeni sa ne luptam sau in banane sa ne duelam?
REŞIŢA - De pe urma războiului dintre francezii de la Carrefour şi nemţii de la Lidl, coşurile reşiţenilor ar [...] mai multe »
Salvator pentru… salvator
REȘIȚA - Patrupedul maidanez care l-a ferit de răcoarea nopţii pe un biciclist accidentat în zona platoului Semenic [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou