Reactualizat la:

Politisti vigilenti, redutabili agenti

Politisti vigilenti, redutabili agenti
Scris de Ionel Ivaşcu -  REŞIŢA – Sancţionează pe loc nu numai domnişoare cu toc, dar până şi ziarişti aflaţi la datorie.

 (4 comentarii)

Rectifica

Aşa am putea descrie întâmplarea petrecută la scena din Centrul civic în a doua seară a zilelor oraşului. Concret, reporterul nostru, aflat la datorie, îşi făcea treaba, fotografiind de zor artiştii. În asemenea împrejurări, e bine să ai cât mai multe poze, căci nu ştii ce-a ieşit până nu vezi imaginile pe computer. Ştia asta şi omul nostru care, prins cu treburi, ajunge să fotografieze din lateralul scenei, de lângă boxe.

Se trezeşte luat de umăr de unul dintre poliţiştii locali, atenţionat să părăsească zona şi să meargă în faţa scenei. Reporterul se conformează, punând îndemnul poliţistului pe seama faptului că deasupra zonei din care a fost îndepărtat se aflau suspendate câteva boxe şi un ecran. „Poliţistul s-a gândit la siguranţa mea”, crede ziaristul care ocoleşte cu sfinţenie zona boxelor.

Până când un alt poliţist local îl întreabă de acreditare şi-i spune să părăsească „ţarcul” din zona scenei pe motiv că… aşa a primit dispoziţie. Reporterul cere lămuriri de la alţi oameni ai legii şi primeşte acelaşi răspuns. Abia de la cel care-l îndepărtase de lângă boxe află că… nu avea voie să se apropie de scenă în niciun punct al acesteia. Ori iniţial i s-a spus doar să plece din zona boxelor şi să stea în faţa scenei.

Nu putem să nu ne întrebăm cum înţelege Poliţia Locală (PL) să comunice cu oamenii. Ştim cu toţii care sunt „clienţii” obişnuiţi ai poliţiei, dar mai ştim că oamenii pot înţelege şi de vorbă bună. Mai ales cei educaţi, aşa cum ziariştii au pretenţia de a se considera. Felicităm PL pentru grija arătată bunei desfăşurări a evenimentului şi dăm asigurări că nu era nevoie să procedeze aşa. Reporterul nu ştia că n-are voie să se apropie de scenă. Şi nici nu i s-a spus decât după ce a fost expulzat, şi asta după ce a solicitat explicaţii în repetate rânduri. Asigurăm PL că ziaristul nostru şi-ar fi prezentat scuze la faţa locului şi nu s-ar mai fi apropiat de scenă…. dacă i s-ar fi explicat aşa.

Mai trebuie spus că aceeaşi poliţişti locali s-au arătat foarte indignaţi de faptul că acelaşi reporter l-a reţinut prea mult pe Cristi Minculescu, solistul de la Iris, cu care JCS a realizat un interviu exclusiv. Amintim PL că Iris este considerată „naţionala de rock a României” şi nu mai cântase la Reşiţa de zece ani. E clar de ce reporterul nostru l-a reţinut pe Minculescu timp de… cinci minute? Una dintre doamnele poliţist aflate la datorie a înţeles asta şi a spus că este curioasă să citească interviul. Îi mulţumim pentru înţelegere şi-o invităm să citească interviul alături de colegii săi.

 



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Viceprimarii Resitei, din nou in audiente
REŞIŢA - Începând din această săptămâna, s-a redeschis programul de audienţe al celor doi viceprimari [...] mai multe »
72 de ani de la inceperea deportarii germanilor in fosta URSS
CARAŞ-SEVERIN - Miercuri, 18 ianuarie 2017, la Reşiţa au avut loc evenimente de aducere aminte a victimelor [...] mai multe »
22 de tineri resiteni, calificati in Spania
REŞIŢA - Liceenii, care învaţă sub cupola Colegiului Tehnic Cărăşan din Reşiţa, vor beneficia de mobilităţi [...] mai multe »
Cum o dai, nu dai bine
CARAŞ-SEVERIN - Pentru optimizarea intervenţiilor în teren, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a [...] mai multe »
Picatura de dezvoltare de la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Primarul Adrian Stoicu şi-a creionat planurile pentru direcţia în care va merge comuna. mai multe »
Si vara si iarna, aduna rataciti si gunoaie
CARAŞ-SEVERIN - Pe parcursul anului trecut, Serviciul Salvamont a asistat în zona montană 84 de persoane. Dintre cei [...] mai multe »
La 8 dimineata, primarul Caransebesului facea curat pe trotuarele oamenilor
CARANSEBEȘ - Primarul Felix Borcean a pus mâna pe lopată și a trecut, alături de mai mulți voluntari și angajați [...] mai multe »
Doar lista alba umple cardurile carasenilor
CARAŞ-SEVERIN - În funcţie de aceste liste, dosarele fermierilor cărăşeni sunt aprobate de APIA la plata [...] mai multe »
Si unii bocseni au transport gratuit
BOCŞA - Anul trecut, autorităţile locale au reintrodus, după şapte ani de absenţă, transportul local de călători. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou