Reactualizat la:

Politicienii au împărţit sărăcia

Politicienii au împărţit sărăcia
REŞIŢA – Bugetul pe 2010 este unul pe cât de controversat, pe atât de neechitabil.

 (2 comentarii)

Rectifica

Bugetul lui 2010 nu poate susţine decât majorarea unor anumite venituri şi cu siguranţă nu veniturile pensionarilor sau ale şomerilor. În timp ce anumite ministere vor avea posibilitatea ca în 2010 să-şi mai schimbe perdelele sau să călătorească peste hotare şi cu rost şi fără rost, pensionarii au parte de un tratament mai rece, pensiile lor vor fi îngheţate pentru acest an. Nici economia cărăşeană nu va avea puterea să îşi revină în acest an.

Cele peste 11.000 firme cărăşene care au rezistat unui 2009 crunt vor fi puse la pământ în 2010, pentru simplul fapt că nimeni nu vrea să ia cu adevărat măsuri anticriză. PSD, prin vocea deputatului de Caraş-Severin, Ioan Narcis Chisaliţă recunoaşte faptul că introducerea impozitului forfetar le aparţine, deşi acum nu mai sunt de acord cu ea.

Asta în timp ce deputatul PDL de Caraş-Severin, Valentin Rusu, a declarat pentru Jurnal CS că impozitul forfetar ar dezavantaja în primul rând IMM-urile, dar că este necesar. Pe de altă parte, economistul Horia Irimia este de părere că: „din Bugetul pe 2010 se vor plăti cheltuieli făcute în anul trecut. PNL susţine să se finanţeze pentru a se finaliza investiţii începute încă acum 2 ani – şcoli, grădiniţe, licee, alimentări cu apă şi canalizări. Sunt multe şi în Caraş-Severin care ar trebui finalizate“.

Orice mic amănunt devine subiect major de dispută printre oamenii politici. De această dată subiectul disputelor politice este Bugetul pe 2010, un subiect important pentru noi toţi.

„Nici un amendament care a ţinut de viziune nu a fost votat de coaliţia majoritară. PSD a dorit creşterea punctului de pensie, însă Guvernul Boc a înţeles să îngheţe pensiile şi să majoreze preţurile la alimente“, este de părere Ioan Narcis Chisăliţă, deputat PSD de Caraş-Severin.

„Noi, liberalii, am avut amendamente concrete, măsuri anticriză eliminarea impozitului forfetar, TVA redus la 5% pentru construcţia de locuinţe. Totodată am solicitat respectarea legilor în vigoare: punctul de pensie să fie calculat ca 45% din salariul mediu, alocarea 6% din PIB pentru educaţie, 4% pentru sănătate, 1% din PIB pentru cercetare şi minim 2% pentru apărare. Coaliţia majoritară nu le-a acceptat şi de aceea PNL a votat împotriva bugetului“, a spus Horia Irimia, membru BPT PNL Caraş-Severin.

Pe de altă parte, Valentin Rusu, deputat PDL de Caraş-Severin spune: „este un buget de criză dar sperăm ca în a doua jumătate a acestui an să apară o modificare a acestui buget. Adică să se întâmple ceva cu economia, pentru că acesta este bugetul pe care îl poate susţine economia ţării în acest moment. Tocmai de aceea nu se poate majora nici punctul de pensie“.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou