Reactualizat la:

Politici PNL de preventie in sanatate

Politici PNL de preventie in sanatate
CARAŞ-SEVERIN – Rezoluția privind politica de prevenție în domeniul sănătății a fost adoptată în cadrul Delegației Permanente a Partidului Național Liberal. La şedinţă, din judeţ au participat preşedintele filialei şi vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, Marcel Vela, precum şi senatorul Iosif Secăşan şi deputatul Dan Tocuţ.

Rectifica

„România are nevoie de o reformă profundă a sistemului sanitar şi de o strategie pe termen lung în domeniul sănătăţii, ce nu doar să urmărească rezolvarea problemelor curente, ci şi să conducă la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Modul în care este gândit sistemul sanitar în acest moment îl face nesustenabil din punct de vedere financiar, iar zona care consumă cele mai multe resurse este cea a spitalelor. Ca atare, Partidul Naţional Liberal a aprobat rezoluţia potrivit căreia îşi asumă cu prioritate politica de prevenţie, ca parte a reformei sănătății“, se specifică într-un comunicat de presă.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal îl mandatează pe ministrul Sănătăţii să susţină introducerea măsurilor de prevenţie, fie în cadrul pachetului de bază de servicii sanitare, fie prin crearea unor programe speciale de prevenție. Totodată, va susţine prin Ministerul Sănătății, precum și prin reprezentanţii săi în Parlament, o nouă legislație în domeniul prevenției. Aceasta presupune fie adoptarea unui nou act normativ, fie introducerea unui capitol special dedicat prevenției în actuala Lege a sănătății.

Rezoluţia mai prevede că PNL va susține reluarea Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației. Formula finală sub care se vor concretiza măsurile enunțate anterior va fi adoptată după consultări cu organizațiile profesionale din domeniul sanitar, precum și cu asociațiile de pacienți.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa a bătut palma pentru 117,5 milioane de lei
REŞIŢA - Primarul Reşiţei a semnat cu şeful ADR Vest, Sorin Maxim, finanţarea pentru faza a II-a a proiectului [...] mai multe »
Senatorul Chisăliţă, audiat la DNA: Habar n-am de șpăgi pentru camioane!
VEST - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele [...] mai multe »
Reşiţeni, votaţi cel mai frumos brad… şcolar
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană continuă tradiţia ultimilor ani, conturată pe malurile Bârzavei, de a [...] mai multe »
Schiurile lui Popa se împiedică în… virgule
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba despre proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, care înaintează greu, după cum [...] mai multe »
Statul Român ar putea controla lacurile Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu
CARAŞ-SEVERIN - SAPE, firmă a statului român, a depus zilele trecute o ofertă pentru a prelua activele CEZ. Aşadar [...] mai multe »
Arme! Pentru că dau curaj minţilor întunecate!
REŞIŢA - Mai ţineţi minte scandalul permiselor auto de la Piteşti? Au trecut peste zece ani de atunci, dar [...] mai multe »
Să nu lăsăm minunile să aştepte!
REȘIȚA - Întotdeauna luna decembrie îmi schimbă starea de spirit şi asta pentru că ştiu că oamenii devin mai [...] mai multe »
Semmeringul nu se închide! Trenul Anina-Oravița va circula normal!
CARAŞ-SEVERIN - Spune ministrul Marcel Vela, care i-a mulţumit colegului său Bode pentru cadoul frumos oferit [...] mai multe »
S-au săturat să-şi tot repare maşinile din cauza drumului
BUCOVA - La Bucova, doar o stradă comunală a rămas cu promisiunea că va fi asfaltată, însă nicio sesizare sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou